Comuna Capu Câmpului găzduiește cel mai important concurs de off road, Off Road Max Bucovina, unitatea administrativ teritorială punând la dispoziția organizatorilor amplasamentul pentru buna desfășurare a evenimentului. Este admirabil cum a înțeles primarul Marcela Elena Bîrsan importanța acestui concurs de anvergură care se desfășoară în Bucovina și care reușește să facă cunoscut numele localității sale în toată țara.

Este de menționat că, încă din primul moment, edilul de la Capu Câmpului s-a implicat în organizarea competiției, contribuind la desfășurarea în condiții optime a etapei Off Road Max Bucovina.

Astfel, pentru câteva zile, localitatea bucovineană s-a transformat într-un centru turistic, acesta fiind și scopul Primăriei Capu Câmpului.

„E pitoresc tot ceea ce văd cei care ajung pe acest «platou» din comuna noastră, iar noi am știut asta în momentul în care am acceptat să fim partenerii Off Road Max Suceava și Club Corp Offroad Piatra Neamț. Eu îi felicit pe acești tineri pentru tot ce reușesc să desfășoare în aceste zile în localitatea noastră și mă bucur că am reușit să facem echipă bună împreună. Ne gândim serios și la alte tipuri de evenimente pe care să le organizăm în această locație”, a declarat primarul comunei Capu Câmpului, Marcela Elena Bîrsan.

Off Road Max Bucovina a debutat joi, 19 mai, la orele 16:00, cu înscrierea concurenților, verificarea tehnică a vehiculelor și cazarea concurenților și a însoțitorilor. În aceeași zi, la ora 18:00, David Pop și formația Luxor Suceava (clapă, saxofon, vioară, voce) au susținut un concert pentru cei prezenți, iar Oleg Spînu, micul cântăreț viral pe internet, i-a încântat pe cei prezenți prin spectacolul său. În  cea de-a doua zi a evenimentului, vineri, 20 mai, de la ora 10:00, s-a dat startul stagiului de traseu TROPHY, iar de la ora 18.00, cei prezenți s-au bucurat de ritmurile lui Dj Alynn (Dance Deep Music).

Off Road Max Bucovina continuă și sâmbătă, 21 mai, la ora 10.00 dându-se startul stagiului de traseu TROPHY, care va fi transmis live. Și pentru că distracția nu trebuie să lipsească, de la ora 18.00, cei prezenți se vor putea bucura de Retro Music Party cu Dj Mc Jacky (Oldies but Goldies, 80′, 90′, 2000), în timp ce la ora 20.00 va avea loc extragerea Tombolei, al cărei mare premiu este o mașină 4×4.

Evenimentul se va încheia duminică, 22 mai, după premierea câștigătorilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.