Aşa îmi vine câteodat’,
Când simt că-mi crapă-n trei măseaua,
Să-mi bat copiii cu cureaua
De biet român discriminat!
Pe mine, toţi mă fac ţigan
Când ies în lume la plimbare,
Se uită-atent la buzunare
Şi la oglinda de Merţan.
Toţi fug, de parcă-aş fi ciumat,
Şi mă privesc cu-nverşunare,
Mi se oferă ori mâncare,
Ori vreun casetofon stricat.
În magazine-s urmărit
De paznici cu priviri de-acvilă,
Provoc ori greaţă, ori chiar milă
Şi toţi pretind că-s împuţit.
Se miră toţi văzând că eu
Vorbesc fluent cinci limbi străine
Şi, culmea, chiar cu mult mai bine
Ca ei ce le vorbesc cam greu…
Pe mine, ei nu mă trimit
În România mea natală
Cu bani, să am de cheltuială,
Că eu, tâmpitul, n-am cerşit…
Eu nu primesc nici ajutoare,
Nici nu-s rugat să emigrez,
Nu vor nici să mă integrez
În ţara mea neprimitoare…
Mă simt discriminat, vă jur,
De-ntregul „staff” european,
Îmi pare rău că nu-s ţigan,
Că nu cerşesc şi că nu fur.
Dar dacă ăsta-i scopul vost’:
Să ne băgaţi pe toţi în oală,
Învăţ, că nu e vreo scofală,
Şi fur şi eu, că nu-s mai prost!
Cind incepe inscrierea?