Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat activitatea pe care a desfășurat-o de când și-a preluat mandatul de președinte.

„Primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne organizăm. Am venit cu o echipă de consilieri județeni, am ales echipa și comisiile de specialitate cu cei doi vicepreședinți, am reorganizat aparatul central al Consiliului Județean, am realizat o organigramă după gândirea noastră, cu o echipă mai eficientă, cu mai puține direcții”, a precizat Flutur.

Acesta a menționat că primele acțiuni pe care le-a efectuat au fost de deblocare a marilor proiecte, precum șoseaua de centură a Sucevei, purtând discuții cu ministrul Transporturilor și cu reprezentanți ai Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).

„Discutii am avut și cu cei de la Autoritatea Națională de Turism (ANT) și cu Ministerul Economiei pentru deblocarea pârtiei de schi de la Câmpulung Moldovenesc. Primarul s-a implicat foarte mult acolo deoarece este un litigiu cu constructorul. Sunt bani la ANT și este un proiect de Hotărâre de Guvern care să îi facă coordonatori principali de credit pentru a putea da drumul la pârtia de schi”, a mai menționat Flutur.

În ceea ce privește gazul metan de la Vatra Dornei, președintele CJ a precizat că în prezent se lucrează la documentația pentru scoaterea din fondul forestier a 15 hectare de teren în funcție. Acesta a spus că Transgaz a acceptat să plătească 6 milioane de lei către Romsilva pentru despăgubiri pentru contravaloarea scoaterii acestor terenuri.

În ceea ce privește Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), Flutur a precizat că marți, 26 iulie, a participat la o întâlnire cu consilieri locali de la Primăria Pojorîta unde s-a hotărât să se dea drumul la proiectul de hotărâre prin care se dorește transferul terenului de la groapa de gunoi, de la Primăria Pojorîta la Consiliul Județean Suceava. În legătura cu groapa de gunoi de la Moara, președintele a menționat că nu s-au îndeplinit condițiile de calificare și se va relua procedura de licitație.

„Am avut mai multe discuții cu cei de la Apele Române pentru deblocarea unor fonduri pentru diguri. În urma discuțiilor avute cu primarii din județul Suceava am hotărât să o invit pe ministrul Mediului pentru că, din păcate, în ultimii ani nu s-a investit mai deloc în îndiguirea râurilor din Suceava, iar județul nostru are cele mai mari riscuri de inundații din România”, a subliniat Flutur.

gheorghe fluturDe asemenea, Gheorghe Flutur a mai precizat că a purtat mai multe discuții cu o serie de parteneri ai CJ ce iau parte în programele „Produs în Bucovina”.

„Lucrăm pe proiecte europene cu cei de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est pentru a da drumul celor peste 80 de kilometri de drumuri județene modernizate”, a declarat Flutur.

Președintele CJ a menționat și de întâlnirile pe care le-a avut cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava cu privire la autorizațiile ISU de care unitățile de învățământ au nevoie pentru a fi în legalitate.

Gheorghe Flutur a subliniat că a avut discuții pe parteneriate cu cei din Botoșani, deoarece există tot interesul strategic și economic de a crea un parteneriat cu cei din  județul vecin.

Totodată, acesta a susținut discuții la Compania Națională de Investiție privind proiectul unei săli polivalente la Suceava.

„Ne pregătim de proiecte noi la Spitalul Județean Suceava precum extinderea spațiilor pe verticală și crearea de secții noi. Pe plan extern am avut discuții cu reprezentanți din zona Cernăuți și Germania”, a mai spus Flutur.

Printre ultimele acțiuni ale președintelui CJ se numără întâlnirea primarilor din județul Suceava cu reprezentanții de la E.On și discuțiile avute cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.