Președintele organizației municipale PMP Suceava, viceprimarul Marian Andronache, cere membrilor să se abțină de la comentarii ce pot aduce prejudicii majore de imagine, dar și unității partidului, dând în schimb asigurări că noua conducere a organizației județene va introduce un climat de stabilitate în care nu se vor regăsi uneltiri sau jocuri de culise.
„În lumina recentelor informații din presă apărute după anunțarea candidaturii mele la funcția de președinte al Organizației Județene a Partidului Mișcarea Populară Suceava, doresc să adresez tuturor membrilor, președinților organizațiilor teritoriale și aleșilor locali ai PMP îndemnul de a nu se lăsa influențați de speculațiile apărute, lansate de obscure “surse din cadrul PMP”, a declarat Andronache.
Acesta a mai precizat că din dorința de a preveni dezinformarea opiniei publice, le cere tuturor să se abțină de la comentarii care aduc prejudicii majore imaginii și unității partidului.
„Este important ca alegerile ce vor avea loc la nivel județean să se desfășoare conform Statutului și Regulamentului de Organizare și Funcționare al Partidului Mișcarea Populară în mod liber, transparent și democratic. Orice membru al partidului are dreptul de a-și anunța candidatura pentru ocuparea unei funcții de conducere”, a spus președintele OM PMP Suceava.
În final acesta consideră că după alegerile interne pentru șefia PMP Suceava în partid ar trebui să existe o organizație unită, puternică și transparentă, în care opiniile fiecărui membru să fi ascultate și respectate.

PMP Suceava
„Climatul de stabilitate ce urmează a fi instalat va fi unul specific performanței politice care exclude orice tip de presiune, uneltire sau jocuri de culise. Vă asigur, dragi colegi, că susținerea, încurajările și încrederea acordată mă motivează să lupt cu fair-play până la finele competiției”, a conchis Andronache.
Lasa un raspuns