„Dăruiește și oferă mai departe”, acțiune caritabilă susținută de elevii și conducerea Colegiului Național Spiru Haret Suceava

Sub sloganul „Dăruiește și oferă mai departe”, profesorii și elevii de la Colegiul Național Spiru Haret Suceava, împreună cu cei de la căminul colegiului, au dat startul campaniei umanitare împărțind cadouri celor mici. Aceștia au oferit luni, 5 decembrie, mai multe cadouri copiilor de la grădinița din cadrul Școlii cu clasele I-VIII „Dimitrie Păcurariu” din comuna Șcheia.

Cât trebuie să dormi, în funcţie de vârstă

Numărul de ore de care are nevoie o persoană ca să fie odihnită diferă în funcţie de mai mulţi factori. Astfel, un adult are nevoie de alt program de somn, spre deosebire de un copil. Descoperă cât trebuie să dormi în funcţie de vârstă!

Programul „Prima Casă”, suplimentat cu 250 de milioane de lei

Plafonul pe anul 2016 pentru programul guvernamental „Prima casă” a fost suplimentat cu 250 de milioane de lei, ca urmare a solicitărilor transmise de băncile înregistrate în Program. Astfel, plafonul total de garantare pe anul 2016 este de 2.690,3 milioane de lei.

Sprijin de 11 milioane de euro pentru producătorii de carne de porc

Producătorii de carne de porc vor beneficia de un ajutor de adaptare excepțional în valoare de aproximativ 11 milioane de euro, bugetat din fonduri naționale și europene, potrivit unei Hotărâri adoptate de Guvern. Sprijinul are scopul să compenseze pierderile înregistrate de producătorii de carne de porc din cauza contextului global nefavorabil, cauzat de dezechilibrul raportului dintre cerere și ofertă.