O nouă investiție de amploare prinde contur în comuna suceveană Poiana Stampei, cunoscută tot mai mult în ultimii ani pentru evoluția administrativă, dar și pentru implicarea activă a primarului acestei localități, ing. Viluț Mezdrea, în nevoile comunității.
Miercuri, 20 martie, la sediul MDRAP București, edilul a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare infrastructură educațională în comuna Poiana Stampei”, în valoare de 1, 5 milioane de euro, bani europeni, în prezența vicepremierului Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale.
Proiectul a fost promovat spre finanțare prin Programul Operațional Regional, la Agentia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est Piatra Neamț, prin axa prioritară 10.1 b. Acesta se referă la reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea infrastructurii educaţionale de la Școala cu clasele I-VIII Poiana Stampei, care va cunoaște o schimbare majoră în viitorul apropiat.
Astfel, aici va exista un spațiu special amenajat care va permite servirea unei mese calde de către elevi, o bibliotecă modernă, o sală de lectură, precum și laboratoare dotate la cele mai înalte standarde.
De asemenea, un alt element de noutate îl reprezintă atelierul de meșteșuguri pe care școala îl va avea, acesta oferind prilejul școlarilor să își descopere abilitățile în acest domeniu.
Tot aici elevii se vor bucura și de un teren de sport modern, dotat cu nocturnă, tribune, pistă pentru alergat, proiectul prevăzând toate aceste modifcări.
„Învățământul a fost una dintre prioritățile mele ca primar și nu mă voi opri din îmbunătățirea mediului în care se desfășoară actul educațional în comuna Poiana Stampei pentru ca generațiile de mâine să fie beneficiarele unor resurse moderne de învățare. Cred că îmbunătățirea condițiilor în care învață elevii și își petrec o bună parte din viață cadrele didactice poate impulsiona creşterea şi perfecţionarea generaţiilor viitoare. Acestea sunt motivele pentru care acest proiect şi fondurile alocate vor schimba în bine viitorul pentru localnici şi pentru comunitate”, a declarat pentru SuceavaLive, primarul comunei, Viluț Mezdrea.
Totodată, edilul și-a exprimat recunoștința pentru echipa de proiect și anume pentru proiectantul de la S.C. Arhi Build Expert SRL Bistrița , precum și pentru consultantul Doiana Iacoban, de la S.C. Regional Consulting, dar și pentru întreaga sa echipă de la Primărie, fără de care proiectul n-ar fi fost posibil.
Lasa un raspuns