CNADNR se disculpă și aruncă pisica în curtea antreprenorul – SC Construcţii Feroviare Iaşi SA , asta după ce numărul victimelor care au murit în zona respectiva a ajuns la patru.

Printr-un comunicat de presă Compania Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a precizat că în ce priveşte cauzele care au condus la producerea accidentului mortal de vineri, 3 ianuarie, pe DN 17, din zona şoselei de centură a municipiului Suceava, de la aşa-numitul “Zid al Morţii”, compania nu are nici o vină,sectorul respectiv de drum aflându-se în lucru din anul 2008, iar pe toată perioada desfășurării lucrărilor, antreprenorul – SC Construcţii Feroviare Iaşi SA – este responsabil pentru asigurarea managementului rutier.

„În seara zilei de 3 ianuarie, pe sectorul de drum unde a avut loc accidentul rutier s-a acţionat cu sare, partea carosabilă fiind umedă, iar condiţiile de vizibilitate erau sub 50 de metri, din cauza ceţii. Semnalizarea temporară existentă la momentul producerii accidentului rutier era compusă din presemnalizarea punctului de lucru, presemnalizarea rutei ocolitoare, indicatoare Lucrări + limitare de viteză 70 km/h montate pe acelaşi stâlp, indicatoare Depăşirea interzisă + limitare de viteză 50 km/h montate pe acelaşi stâlp, indicatoare Lucrări + limitare de viteză 30 km/h montate pe acelaşi stâlp, 82 de balize şi 31 de lămpi cu lumină intermitentă, indicatoare cu chenar galben Panouri succesive pentru curbe deosebit de periculoase și depozit de balast în faţa rambleului din pământ armat”, se arată în comunicatul remis de CNADNR.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.