Tematica întâlnirii Consorţiului a avut în program:
- Sincronizarea Planurilor de Învăţământ din Domeniul Inginerie şi Management.
- Informare despre conducerea de doctorat din Domeniul Inginerie şi Management
- Potenţialul conducătorilor de doctorat din domeniul Inginerie şi Management (şi a constat într-o informare din partea fiecarei universitîţi cu cei care ar putea deveni conducatori de doctorat).
Conducerea lucrărilor consorţiului a fost asigurată de prof.dr.ing. Monica IZVERCIANU de la Universitatea Timişoara şi de prof dr.ing Ioan ABRUDAN de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca.
Manifestarea a prilejuit şi aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Consorţiul de Inginerie Economică din România-CIER. La manifestare au participat reprezentanţi din 22 centre univesitare din Romania. Universitatea Suceava a fost reprezentată de prof.dr.ing Radu-Dumitru PENTIUC directorul Departamentului de Electrotehnică din Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor şi studenţii Lenuţa Mihaela RUSU şi Pavel POPESCU, din anul IV, programul de studii Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic. În aceeaşi perioadă a fost organizat la Universitatea „OVIDIUS” din Constanţa şi un Cerc ştiinţific studenţesc în Domeniul Inginerie şi Management „Prof.Univ.Dr.Ing. Moise Tuturea”.
Secţiunile cercului au fost:
- Management General,
- Managementul Productiei,
- Marketing,
- Management Financiar,
- Managementul Resurselor Umane,
- Inovare si Antreprenoriat
- Sustenabilitate si risc Studenţii Lenuţa Mihaela RUSU şi Pavel POPESCU, anul IV Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic au cîştigat locul 1 la concursul studenţesc. Gazdele au organizat şi o ieșire cu Nava Școală Mircea, în lungul Litoralului Românesc al Marii Negre.
Lasa un raspuns