Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, aflat în vizită în județul Suceava la invitația președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit, sâmbătă, la Fundu Moldovei, cu primarii municipiilor și orașelor din județ, după ce vineri a avut discuții cu mai mulți primari prezenți la obiectivele vizitate la Suceava, Rădăuți și Putna.
În cadrul întâlnirii, ministrul Dezvoltării a prezentat priorităţile ministerului pe care îl conduce pentru perioada următoare, respectiv lansarea programului pentru construcţii de creşte, proiectele de cadastrare şi despre proiectele care vor fi propuse și susținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
În acelați timp, Cseke Atilla a ținut să afle de la primarii suceveni ce probleme au întâmpinat în derularea proiectelor finanţate prin Ministerul Dezvoltării. În urma acestor discuţii, Cseke Atilla a dat asigurări că va prelua toate aceste probleme ridicate, pentru a fi identificate soluţii la nivel guvernamental.
Mai mult, ministrul a sugerat ca pentru stabilirea priorităților în județ, administraţiile locale să aibă consultări la nivel județean, cu respectarea autonomiei locale, astfel încât în perioada următoare nici o localitate să nu rămână fără a avea proiecte pentru dezvoltare.
Nu în ultimul rând, el a subliniat faptul că judeţul Suceava se află pe primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte investiţiile realizate prin proiecte ale Ministerului Dezvoltării.
În cadrul întâlnirii, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a făcut un bilanţ al proiectelor cu finanţare prin Ministerul Dezvoltării, el precizând că în judeţ sunt 483 de obiective aprobate la finanţare, în valoarea de 286 de milioane de euro, prin PNDL 1 şi 2. Gheorghe Flutur a spus că dintre acestea, 233 sunt deja finalizate, sumele achitate pentru lucrări fiind de 184 de milioane de euro.
De asemenea, şeful administraţiei judeţene a evidenţiat şi beneficiile implementării acestor proiecte pentru populația județului. Astfel, el a spus că 72 de proiecte sunt pentru sisteme de aducțiune apă, pentru 1.054 de kilometri de reţea, care deserveşte o populaţie de 160.000 de persoane. La acestea se adaugă 72 de obiective pentru 814 de kilometri de reţele de canalizare, 172 de școli reabilitate în care învață 36.000 de elevi, 78 de grădinițe reabilitate pentru 5.500 de copii, 44 de dispensare medicale, 133 de investiţii în reabilităţi şi modernizări de drumuri locale, respectiv 579 de kilometri şi 65 de obiective finanțate pentru poduri și podețe.
Lasa un raspuns