Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a efectuat în 2015 nu mai puțin de 610 controle de verificare la utilizatorii mari de apă și la lucrările construite pe apă. S-a urmărit în special activitatea acestora, care trebuia să fie conformă cu activitatea pentru care aveau autorizație.

În urma verificărilor, lucrătorii SGA au constatat săvârşirea a 49 de contravenţii, pentru încălcarea legislaţiei în domeniul gospodăririi apelor aplicând 36 de avertismente și 13 amenzi, a căror valoare totală a însumat 458.000 de lei.
„Cele mai mari amenzi s-au aplicat de două ori în anul precedent, o dată pentru un caz de depozitare nepotrivită a buștenilor pe cursul de apă și o dată pentru o balastieră ce exploata materia primă dintr-o zonă interzisă.”, a declarat șeful instituției Daniel Drăgoi.
Conform şefului SGA, în anul 2015 au fost întocmite studii de prefezabilitate pentru promovarea de noi lucrări de amenajare pentru protecţia calităţii apelor, precum şi în vederea prevenirii acţiunii distructive a acestora, în cauză fiind două teme de proiectare care vizează localităţile Muşeniţa pe râul Siret şi, respectiv, Drăguşeni, pe râul Moldova.
În responsabilitățile sistemului intră și avizarea lucrărilor pe cursurile de apă sau care au legătură cu acestea, responsabilitate care a fost crucială în eliberarea celor 89 de avize, 25 de notificări de începere a execuţiei şi 9 notificări de punere în funcţiune, din 2015. Totodată, printre activităţile de administrare, exploatare, întreţinere, reparare, completare şi modernizare a lucrărilor hidrotehnice aflate în administrare, defrişări s-au făcut pe 2.435 de metri pătraţi de lucrări de apărare şi 3,72 km de cursuri de apă neamenajate; s-au executat 3.754 de metri cubi de terasamente pe lucrările din administrare şi 2.309 de metri cubi pe ape curgătoare neamenajate, ridicându-se gabioane de 307 metri cubi şi anrocamente de 1.678 de metri cubi.
Pe de altă parte, pentru întreţinerea echipamentelor electrice şi hidromecanice ale acumulărilor din administrare, angajaţii SGA au lucrat 10.848 de ore, adică echivalentul a circa 45 de zile. Pentru urmărirea şi evoluţia calitative a apelor, în 2015 în laboratoarele Sistemului de Gospodărire a Apelor s-au făcut 1.998 de analize fizico-chimice şi 808 de analize biologice şi bacteoriologice.
Să sperăm că acțiunile SGA Suceava au mai descurajat, pe cât posibil, unele exploatări ale blastierelor de pe răul Suceava sau Siret precum și afluenții lor, pentru a nu dăuna pe viitor locuitorilor din zonele respective.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.