Concret: dintre 33 de fabrici de zahăr (câte erau înainte de 1989) au rămas în prezent numai patru, dintre care una este fabrica Diamant din Oradea, care a anunţat că se închide, a declarat vineri ministrul Agriculturii, Petre Daea, adăugând că a discutat inclusiv la nivelul Guvernului pentru a găsi soluţii, astfel încât întreprinderea să nu fie desființată, scrie News.ro.

Directorul ITM Bihor, Marius Rotar, a anunţat recent că a fost notificat cu privire la concedierea colectivă de la fabrica Zahărul din Oradea, după ce acţionarii au decis închiderea operaţională a societăţii.

Astfel, Fabrica Zahărul din Oradea se va închide pentru că nu este competitivă şi profitabilă, înregistrând pierderi, urmând ca 200 de angajaţi să fie disponibilizaţi etapizat.

„E o problemă extraordinară. Din nefericire, din 33 de fabrici câte am avut înainte de 1989, mai avem patru. Una este în situaţia aceasta complicată. Am vorbit zilele acestea, mă preocupă direct situaţia, este vorba de Fabrica Diamant de la Oradea. Este o  fabrică într-o zonă unde se cultivă sfecla de zahăr, unde producătorii au şi condiţii, sunt şi pregătiţi, sunt şi dotaţi pentru a cultiva sfeclă de zahăr. Această activitate, dacă se întrerupe acolo, este o mare problemă, atât pentru muncitorii de acolo, care sunt în jur de 200 de muncitori şi cu fermierii, având în vedere perspectiva acestei culturi”, a spus Daea.

Ministrul a participat vineri la o conferinţă organizată de Institutul Naţional de Statistică (INS), privind „Ancheta Structurală în Agricultură”.

Petre Daea afirmă că a discutat joi şi vineri cu proprietarul fabricii, pe care l-a rugat să aibă grijă de echipamente, să le conserve, urmând să se caute soluţii ca fabrica să nu se desfiinţeze.

„Vreau să vedem dacă reuşim să aducem, să angrenăm, să construim un interes între fermierii respectivi, pentru că nu toţi au cuplat la această situaţie, să găsim o soluţie în aşa fel încât fabrica aceea să nu se desfiinţeze acolo. Proprietarul este din afara ţării, este străin. Decizia lui asta a fost. Nu ştiu unde vrea să se mute, am discutat doar cu managerul de acolo şi cu siguranţă mai discut într-un interes legitim pentru acest sector”, a precizat Daea.

Guvernantul și-a exprimat dorința ca pe termen lung fabrica să rămână acolo.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.