De fiecare dată când apare un nou început sau o nouă provocare, ne aruncăm să dovedim în cel mai scurt timp tot ce suntem capabili. Ne demonstrăm dedicația făcând mai mult decât suntem datori să facem, alocând acestei suprasolicitări resurse pe care le furăm din alte părți. Renunțăm la ore de somn, la activități recreative menite reîncărcării bateriilor care ne fac funcționabili, mințindu-ne că e doar un efort de scurtă durată, fără să ne dăm seama că stabilim singuri un standard la care nu putem face față timp îndelungat.
Ca să nu dăm loc la speculații, haideți să exemplificăm. Să spunem că sunteţi angajați să faceți 200 de piulițe pe zi, 21/22 de zile pe lună pentru 1000 lei salariu, dar împinși de ambiția de a demonstra cât de bun sunteți, timp de o lună faceți 300 de piulițe pe zi, în dauna sănătății proprii, a familiei de care nu mai aveți timp și renunțând la orice hobby. La terminarea lunii, patronii îți vor înmâna fericiți salariul din contract, ba chiar îți vor da 200 de lei premiu, dar vor mări norma tuturor la 300 de piulițe pe zi. Astfel, în luna următoare, când deja ai epuizat toate rezervele tale de energie și vei face cu greu 200 de piulițe zilnic, patronii te vor da afară, păstrând tinerii care acum fac 300 de piulițe, datorită eforturilor depuse de tine.
Oamenii, părerea mea, nu sunt mașini, nu pot fi programați. Ei au nevoie și de alte lucruri, în afară de reguli, norme și salarii ca să poată da randamentul optim, lucruri ce din păcate nu se predau la cursurile de management. Mi s-a întâmplat, o singură dată în viață ce e drept, să cunosc un patron de firmă care își făcea datoria de a fi printre muncitorii săi zilnic, de a participa efectiv la producția fabricii sale, pentru a putea observa primul ce și unde nu merge bine. Nu era îmbrăcat în costum, și nici în halat alb, avea o salopetă de aceeași culoare cu a celorlalți angajați, dar toți angajații lui îl iubeau, toți îi spuneau pe numele mic, dar ar fi sărit în foc pentru el. Mă gândesc uneori la el, cu nostalgie și mă întreb unde ar fi fost acest popor dacă în loc să ne dorim cu toții să fim șefi, ne-am dori să facem fiecare la locul lui ce trebuie, pentru ca lucrurile să meargă bine.
Ceea ce vreau să spun este că nu trebuie să dăm mai mult decât trebuie să dăm, dar ar trebui ca fiecare dintre noi să se concentreze pentru a face ce trebuie, când trebuie. Sunt lucruri ca sănătatea, tinerețea, atenția distributivă și capacitatea de efort care nu se acumulează în viață, din contră, se consumă. Dacă nu ai grijă de trupul și sufletul tău, nimeni nu e dator s-o facă pentru tine.
Cristian Tonolla
Lasa un raspuns