Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a adresat o interpelare ministrului Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, privind prelungirea perioadei de acordare a stimulentului de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună pentru personalul medical și auxiliar, precum și pentru alte categorii profesionale implicate direct în gestiunea crizei sanitare.
Acesta a subliniat că prin Ordonanţa de urgenţă nr.43 din 6 aprilie 2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, Ministerul a reușit să utilizeze sume importante din fondurile europene aferente Programului operaţional „Capital uman”, pentru acordarea unui stimulent financiar în valoare de 2.500 lei brut, pe lună, atât pentru personalul medical și auxiliar direct implicat în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu Covid-19, precum și pentru alte categorii profesionale implicate direct în gestiunea crizei sanitare. Deputatul Ioan Balan a subliniat că măsura financiară a fost larg apreciată, atât de către beneficiari, cât și de societate, ca formă de recunoaștere a meritelor personalului din linia I, expus total la riscuri. Din păcate, această măsură foarte bună s-a limitat exclusiv la perioada stării de urgenţă, în condițiile în care finanțarea sa a depins exclusiv de disponibilitățile de fonduri care pot fi decontate de la Comisia Europeană prin POCU.
„În condițiile în care presiunea asupra sistemului sanitar din România și din întreaga lume este tot mai puternică, urmare a creșterii puternice a numărului de pacienți, și constatând că un număr tot mai mare dintre medici/asistenți/personal auxiliar au fost răpuși fie de virus, fie de epuizare, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:
-
În ce măsură este posibil ca, începând cu luna noiembrie a acestui an, categoriile de personal definite la art.7 și art.8 din OUG nr.43/2020 să poată beneficia din nou, chiar și temporar (2-3 luni), de stimulentul de risc în valoare de 2.500 de lei?
-
Care ar fi impactul financiar al acordării acestui stimulent pentru cel puțin 3 luni?
-
Vă rog să precizați dacă există o oportunitate de decontare a acestor sume, fie din sumele neutilizate aferente cadrului financiar 2014-2020, fie din SURE, fie din altă axă de finanțare a Uniunii Europene?”, i-a transmis deputatul sucevean ministrului Ioan Marcel Boloș.
Lasa un raspuns