Potrivit președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, numărul de curse aeriene de pe Aeroportul Suceava va creşte semnificativ anul acesta, acesta devenind astfel poarta de intrare în județul Suceava şi în Bucovina.
„Avem 47 de zboruri deja în acest sezon de vară, 33 curse săptămânale regulate și chartere spre Grecia si Turcia. Recent, un operator spunea că are în intenție să mai deschidă si alte curse, spre Egipt, Spania, Dubai. În discuțiile cu diverși operatori mă gândesc la înființarea de noi rute, la acțiuni de promovare a Bucovinei și a județului Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur.
Pentru dezvoltarea Bucovinei și a județului Suceava prin punerea în valoare a potențialului turistic, președintele CJ Suceava intenționează ca în perioada următoare să organizeze întâlniri cu reprezentanții structurilor de turism și cu conducerea aeroportului, pe de o parte, precum si cu mediul de afaceri, pe de altă parte.
„Cred ca ar fi oportun să se identifice propuneri de pachete turistice adecvate, atractive, pentru turiști, care sa vină în Bucovina, iar de la investitorii autohtoni și din toată zona mă aștept să se organizeze pentru a dezvolta servicii pe orizontală, cum ar fi deschiderea de curse aeriene, normale sau charter, precum și organizarea de trasee cu autocare, microbuze către obiectivele turistice din Bucovina si din zonă, cu preluarea direct de la Aeroport a pasagerilor”, a mai declarat Gheorghe Flutur.