Crede Cătălina Vartic, care argumentează: „asta am învăţat şi noi la istorie şi asta învaţă şi copiii noştri,,

Președintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker și-a schițat recent viziunea asupra viitorului blocului comunitar, estimând că, pe termen lung, „nu va mai fi posibil ca 33, 34, 35 de state să meargă cu aceeași viteză,, astfel că „într-o zi va trebui să regândim arhitectura europeană”. Declarația a fost făcută în timpul sesiunii de întrebări și răspunsuri cu publicul, denumită „Dialogul cu cetățenii”. Șeful executivului comunitar a sugerat astfel că Uniunea Europeană va primi în viitor noi membri, dar el a insistat asupra ideii unei Europe cu mai multe viteze. Deși nu s-a declarat de acord cu afirmația că un mic număr de state puternice vor forma un „nucleu dur” al Uniunii Europene, Juncker a admis că am putea avea „un grup de state care iau deciziile împreună” și care fac totul împreună, în timp ce altele vor fi „pe orbită”.

Declaraţia a avut ecou şi printre politicienii suceveni. Îngrijorată, Cătălina Vartic crede că ,,de acum vom deveni oficial ţară de mâna a doua – sau a treia în UE ! De ce ne încăpăţânăm atât de mult să stăm la masa cu cei care nu ne vor? De ce nu înţelegem că în afară de români nimeni nu vrea să ajute Romania? E momentul unei Europe a naţiunilor şi e momentul ca naţiunea română să-şi ceară independenţa! Vrem o naţiune română puternică şi independentă! Pe ambele maluri ale Prutului”.

Fost preşedinte al UNPR Suceava, Cătălina Vartic, mai aminteşte şi că: „în toată istoria noastră ne-am lovit de „conjunctura internaţională”. Asta am învăţat şi noi la istorie şi asta învaţă şi copiii noştri. Ei bine, acum, ca de atâtea ori în istorie, conjunctura internaţională ne este favorabilă: putem face Unirea, putem deveni o ţară mare şi o naţiune mare. Daca VREM… Putem deveni din nou polul de stabilitate, graniţa creştină… putem să ne aducem copiii acasă”.

Referindu-se, în acelaşi context, la oamenii plecaţi la muncă în alte ţări din vestul Europei, Vartic mai precizează „copiii noştri vor reveni singuri, încet cu încet, în ţară. Decât să moară prin ţări străine într-un razboi care nu e al lor, mai bine vin acasă şi câştigă mai puţin… Dar datoria noastră este să le pregătim o ţară pe care ei să o poată transforma şi moderniza! Românii au acceptat toate ,,ofertele,, vestului după atâţia ani de comunism. A venit timpul să facă o selecţie şi să preia doar ceea ce e bun din exterior. Să nu uităm că au mai fost timpuri în care tinerii mergeau în Europa la studii, să nu uităm că modernizarea României a mai fost făcută de-ai noştri tineri la Paris învaţă”, a spus-o Eminescu mai demult”.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.