În scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioada Sarbătorilor Pascale, când în mod tradiţional consumul unor cantităţi de alimente de origine animală creşte considerabil, DSVSA anunță că a efectuat un număr de 89 de controale.

„Recomandăm din nou populaţiei, ca aprovizionarea cu  produse alimentare de origine animală şi nonanimală, SĂ NU SE FACĂ  din  spatii improvizate , nesupuse controlului sanitar veterinar , sau din sistemul de vânzare stradal, între blocuri din portbagajele maşinilor , locuri în care nu este asigurată o temperatură şi o stare de igienă corespunzatoare ”, au transmis reprezentanții DSVSA.

 

NEREGULILE ÎN DOMENIUL SIGURANȚEI ALIMENTELOR, POT FI SESIZATE ŞI LA NUMĂRUL DE TELEFON CU APELARE GRATUITĂ   TEL.  VERDE  0800.826.787