Suceava este orașul în care nu se mișcă nimic. E atât de înțepenit în trecut, încât de 13 ani are același primar. Sucevenii nu renunță la Lungu, după cum nici Lungu nu face nimic pentru ei. E o relație de dragoste sadică, bolnăvicioasă, presărată cu pavele și asfaltări prost făcute.

 

Suceveanul nostru îi oferă de ani de zile votul, în timp ce Lungu îi oferă m… (a se citi multă sănătate, punctele de suspensie având un rol pur stilistic). Și suceveanul înșfacă zdravăn multa sănătate a domnului Lungu din patru în patru ani, trăgând de ea cum trage vițelul de țâța vacii sterpe, cum trage Iohanis de cuvinte. Oricât ar trage, nimic nu iese. Numai ochii.  Ne ies ochii ca la un melc bolnav de conjunctivită uitându-ne la orașele vecine și pretene (a se citi Botoșani), care se dezvoltă de la an la an de parcă ar fi intrat în ele duhul cel rău al dezvoltării. Pentru că vrem, nu vrem să acceptăm, Botoșaniul este exact cu 13 ani mai dezvoltat ca Suceava, pentru că în 2004 erau la fel de urâte. Diferența majoră între cele două municipii reședință de județ este că Botoșaniul a mai schimbat primarii, în timp ce Suceava l-a păstrat pe același individ. Altă diferență este că botoșănenii își iubesc orașul și îi vor binele, în timp ce sucevenii nu fac asta. Altfel nu putem explica câștigarea ultimelor scrutine electorale de către Măria Sa Lungu Ion, supranumit Pavelă sau Mânărie. Pentru că Ion Lungu asta a ajuns: un voievod local, care taie și spânzură pe moșia sa, după cum îi este interesul. Dacă nu ar face asta cu siguranță familia sa ar fi mult mai săracă, mai decentă și mai puțin deținătoare de viitoare blocuri. Să fim sinceri, nimeni nu crede în capacitatea antreprenorială extraordinară pe care o afișează ginerele primarului Sucevei și dacă DNA-ul ar face și altceva decât poliție politică, sigur ar găsi sursa puterii sale financiare în contractele semnate de Primăria Suceava cu aceleași firme care pavează, asfaltează și sapă gropi prin întreg orașul nostru de ani de zile. Plus contractul cu actuala firmă de salubrizare. Și aici credem că dedesubtul a fost gros tare, astfel nu ne putem explica cum se face că a câștigat licitația o firmă de nimic, care ține Suceava într-un jeg omniprezent și tot mai accentuat.

18052897_1432728580130823_2135138252_n

Revenind la relația bolnavă dintre Ion Lungu și orașul Suceava, îi putem semnala acestuia că orașul pe care îl conduce seamănă tot mai mult cu o comună cu multe blocuri, ce se află sub zodia lui „n-are!”. Un stadion decent, n-are! E la fel ca tăpșanul pe care joacă cei din divizia a IV-a, doar că lipsesc vacile care să pască terenul de joc. Un parc mare și frumos, n-are! La mine în sat există curți mai mari decât cel mai mare parc al orașului, mai bine îngrijite și mai cochet aranjate. Locuri de muncă, n-are! La fel, există comune în județul nostru unde procentul celor angajați îl depășește pe cel al angajaților suceveni. (Vă rog citiți „procentul” cu voce tare și de mai multe ori înainte de a vă enerva raportându-vă la numărul de locuitori). Parcările sunt ceva de domeniul SF-ului. Și….pentru că nu mă pot abține, curățenia la fel. Ca să nu mai vorbim despre Burdujeni, cartierul care îl face primar de atâtea mandate. Locuitorii acelei zone a Sucevei chiar nu au nimic. Nu au unde să se plimbe, copiii lor nu au unde se juca, nu au unde petrece timpul liber, au doar pavele schimbate la maximum doi ani de zile și străzi asfaltate cam în același ritm. Doar că respectivele străzi, imediat ce au covor asfaltic nou, trebuie sparte în decurs de maximum 14 zile lucrătoare pentru a se umbla la canalizare. Altfel nu se poate. Că doar pentru cârpelile ulterioare se semnează alt contract cu firma prestatoare de servicii.

Pentru că este un maestru al promisiunilor fără fond, Ion Lungu, cel care ne asigură de atâția ani că vom trăi mai bine ca în occident dacă continuăm să-i oferim scaunul de primar, s-a trezit într-o conferință de presă să spună că se vor deschide în Suceava două fabrici: una de bere și alta de componente electronice. Doamne-ajută, n-avem nimic împotrivă! Totuși, dacă este atât de sigur că cele două companii își vor începe activitatea în Suceava, de ce nu și-a completat declarația cu numele firmelor respective, când vor începe să producă, care este numărul aproximativ de angajați pe care îl vor avea, ce taxe și impozite vor aduce la bugetul local și alte detalii menite a crește încrederea în vorbele sale. Sau sunt doar povești spuse pentru a ține electoratul de partea sa?

Ar fi o noutate să se deschidă în Suceava două fabrici, având în vedere că în ultimii 13 ani orașul nostru a devenit o reședință pentru hypermarketurile de renume, reușind să fie pe primul loc în țară la numărul acestora pe cap de locuitor. Cu alte cuvinte, Suceava este mai degrabă un municipiu reședință de Hypermarketuri, decât un municipiu reședință de județ. N-ar fi rău, dacă ar fi bine. Spun asta pentru că prefer ca Suceava să fie asociată cu o imagine culturală decât cu una comercială…. dar este evident că așa ceva nu va fi posibil în epoca Lungu.