De câțiva ani sistemul de pensii românesc nu mai pune prea mare preț pe grupele de muncă, cel puțin nu la nivelul la care acestea contau înainte de 2005. Totuși, din ianuarie anul acesta a intrat în vigoare o lege promulgată anul trecut care îi avea în vizor pe cei care s-au pensionat înainte de 2011 și care au lucrat în condiții periculoase sau speciale, în cadrul primelor două grupe de muncă. Pentru aceștia, legislativul a votat acordarea unor majorări, ce sunt în relație cu mărirea cuantumului punctului de pensie.

Legea care prevede recalcularea pensiilor pentru grupa I şi a II-a de muncă a fost promulgată de preşedintele Iohannis, iar drepturile băneşti rezultate în urma recalculării vor fi acordate începând de la 1 ianuarie 2016.

Conform legii, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale, potrivit legii, beneficiază de o creştere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează: cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale și cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite.

Aceste schimbări se aplică persoanelor care au intrat la pensie înainte de ianuarie 2011 şi care nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale conform ordonanţelor şi legilor din ultimii ani.

Potrivit noii legi, la numărul total de puncte realizate de persoanele în cauză se adaugă numărul de puncte corespunzător majorării cu 25% şi 50% menţionate mai sus. După această recalculare, beneficiarii îşi vor păstra pensia mai avantajoasă.

Din județul nostru, din cei peste 130.000 de pensionari, nu beneficiază decât o foarte mică parte, din cauza modului de calcul, dar și din cauza încadrării grupelor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.