Persoanele care nu își vor achita amenzile în termen de 30 de zile vor fi nevoite să presteze muncă în folosul comunității.

Conform actului normativ OG nr. 2/2001, act ce stabilește regimul juridic al contravențiilor, prestarea anumitor servicii în folosul comunității pot fi stabilite doar prin intermediul legii, pe o perioadă determinată de timp ce nu poate depăși 300 de ore.

Mai exact, documentul amintit mai sus prevede ca persoanele care nu își achită amenzile primite în maximum 30 de zile, să se supună hotărârilor luate în instanța judecătorească de a presta activități în folosul comunității.

Deși în aceste momente posibilitatea de a înlocui amenzile cu munca în folosul comunității este decisă de instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, doar în baza unei sesizări a organului din care face parte agentul constatator, pe viitor, doar instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază contravenientul va decide înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În concluzie, indiferent de locul în care va avea loc contravenția, cea care va stabili pentru cât timp se va presta munca în folosul comunității va fi instanța de judecată din raza domiciliului celui amendat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.