Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a dezvăluit că se negociază cu mai mulţi antrenori români şi străini şi varianta Cosmin Olăroiu a picat, după ce actualul tehnician al celor de la Al Ahli Dubai a refuzat propunerea venită din partea Federaţiei.

„Am avut discuții și cu antrenori români. Am avut discuții cu Olăroiu, care nu va putea accepta propunerea noastră, pentru că e încă sub contract. În ceea ce privește profilul, ne dorim un antrenor cu peste 10 ani de experiență la nivel înalt, care să fi câștigat trofee, să aibă autoritate și în același timp să poată și să-și asume să ducă echipa națională la un Campionat Mondial, pentru că nu vom avea parte de o campanie de calificare ușoară. Vedem Polonia cum a jucat în faza grupelor și care e calificată. Avem nevoie de un antrenor foarte foarte motivat și care să-și dorească performanță”, a declarat Răzvan Burleanu, în cadrul unei  conferinţe de presă.

Preşedintele FRF a mai spus că sunt discuţii cu mai mulţi antrenori de la Euro 2016 şi a precizat că noul selecţioner nu va putea activa şi la o echipă de club.

„Domnul Anghel Iordănescu este în concediu, ne vom consulta și cu dânsul, dar vă zic sincer că suntem deschiși ambelor variante, atât de antrenor român, cât și de antrenor străin. Trebuie să fim cu picioarele pe pământ când vorbim de un antrenor străin. Niciodată ca Federație nu putem concura din punct de vedere financiar cu o echipă de club din Bundesliga, La Liga, Premier League. Dacă găsim un asemenea antrenor, acesta trebuie să fie foarte motivat.

Domnul Anghel Iordănescu nu a avut cel mai mic salariu la acest turneu final. Avem capacitatea ca noul selecţioner sa fie mai bine plătit decât ultimii doi selecţioneri. Da, suntem în discuţii şi cu antrenori prezenţi la turneul final. Nu o să dau însă niciun nume. Când ne-am despărțit de Pițurcă am zis că nu o să mai fim luați prin surprindere în ceea ce privește selecționerul. În momentul de față discutăm cu mai mulți antrenori. De aceea am și spus că până la finalul Campionatului European vom prezenta numele noului selecționer. Viitorul selecţioner nu va putea fi şi la club, şi la echipa naţională”, a mai declarat Răzvan Burleanu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.