Constituită legal în baza O.U.G 26/2000, asociaţia este un ONG care are ca scop sprijinirea dezvoltării ZONEI RURALE CONFLUENȚE NORDICE şi a localităţilor limitrofe. Zona de activitate a GAL Confluenţe Nordice este zona de centru a judeţului Suceava şi cuprinde, pe lângă oraşul Gura Humorului, comunele Stulpicani, Ostra, Capu Câmpului, Berchişeşti, Drăgoieşti, Ciprian Porumbescu, Păltinoasa, Mălini, Cornu Luncii, Valea Moldovei şi Slatina. GAL nu dă bani, aşa cum greşit s-a vehiculat în presă. La sediul acestei asociaţii nu veţi găsi camioane încărcate cu euro, ci veţi găsi nişte oameni dedicaţi să vă ajute să obţineţi finanţări europene. Oamenii au încetat să încerce să obţină finanţări, deoarece nu aveau un asemenea centru de informare la îndemână. Purtaţi pe drumuri între firme de consultanţă, experţi şi diverse foruri tutelare, au renunţat la speranţă şi la planuri, dezvoltând în timp o reticenţă accentuată faţă de tot ce înseamnă finanţare europeană. GAL-urile nu sunt bănci, ele nu dau bani şi nu sunt nici firme de consultanţă care să facă proiecte, sunt prietenul dumneavoastră care vă oferă toate informaţiile necesare pentru a putea accesa cea mai potrivită formă de finanţare. Ele vă ajută să nu înaintaţi un dosar, până acesta nu conţine toate elementele necesare aprobării lui, iar dosarul odată finalizat primeşte expertizare din partea GAL, care confirmă atât autenticitatea actelor incluse în dosar, cât şi conformitatea cu cerinţele Comunităţii Europene. Scopul GAL este de a uşura efectiv demersurile pentru accesarea fondurilor europene prin implementarea unei strategii zonale de dezvoltare. Planurile au mai multe şanse de aprobare, dacă satisfac mai multe cerinţe. Pentru a exemplifica, iată un model simplu de plan combinat, care se poate executa doar prin intermediul unui GAL. Să spunem că Primăria unei comune cere fonduri pentru executarea unui pod aflat la marginea teritoriului comunei şi a drumului aferent până la el, drum care ar scurta distanţa până la o altă comună cu un număr de kilometri. Deşi necesar, acest proiect nu va fi aprobat, deoarece este un pod către nicăieri. Dacă însă acest plan va fi prezentat odată cu planul celeilalte comune de a construi un drum către podul cu pricina, şansele de aprobare vor creşte exponenţial. Să spunem că un tânăr fermier aplică un dosar pentru o fermă de păsări pe terenul său, care se află la marginea unei ape, nedeservit de nici un drum. Proiectul va cădea datorită dificultăţilor de transport, însă dacă este prezentat în acelaşi pachet cu proiectele de execuţie ale drumului ce va urma să-l deservească, şansele de aprobare se măresc pentru toate 3 proiectele. Acesta este adevăratul scop al GAL Confluenţe Nordice, acela de a reaminti tuturor că unde-i unu nu-i putere şi, prin implementarea Axei Leader a Programului de Dezvoltare Regională, să readucă comunităţile locale în postura de a-şi determina propriul viitor. GAL nu este o poartă pe care vin banii, ci este o fereastră lucidă şi informată prin care puteţi vedea dacă planurile dumneavoastră au sau nu au un viitor. Banii rămân unde sunt atâta vreme cât nu ştim cum să-i cerem, şi foarte mulţi dintre noi nu ştim. Această asociaţie care conţine deocamdată 48 de membri care au derulat deja programe de finanţare, cu rezultate merituorii, oferă fiecărui posesor de proiect de finanţare expertiza necesară derulării acestuia în condiţii optime. În mod cert nu veţi găsi la nici un GAL banii de care aveţi nevoie, dar veţi găsi cu siguranţă cea mai scurtă şi mai sigură cale spre ei. Sub conducerea expertă a lui Marius Ioan Ursaciuc, GAL Confluenţe Nordice va desfăşura sesiuni de informare despre posibilităţile de finanţare, apeluri pentru depunerea de proiecte urmând ca Irina Grâul, coordonatoarea proiectului, şi animatoarea Alexandra Olar să se ocupe efectiv de sprijinirea depunătorilor de proiecte, de verificare şi de decizia valorii proiectelor depuse ca şi de monitorizarea acestora după aprobare. Vă promitem că vom continua să vă prezentăm acţiunile GAL Confluenţe Nordice, a cărui activitate a debutat deja cu o caravană auto care se deplasează în teritoriu cu informaţiile necesare alcătuirii de proiecte din zona aferentă. Astăzi, 29 noiembrie, caravana va fi în Berchişeşti la ora 11:30, Drăgoieşti la ora 13:00 şi Capu Câmpului la ora 14, urmând ca în ultima zi de desfăşurare, adică marţi, 3 decembrie, să acopere Cornul Luncii de la ora 10:00, Mălini de la ora 12:00, Slatina de la 13:30 şi Vadu Moldovei de la ora 14:30.
O fereastră către viitor
Grupul de Acţiune Locală Confluenţe Nordice şi-a început activitatea. Această asociaţie constituită între parteneri din administraţia publică locală şi domeniul privat are rolul de a strânge în jurul unor interese comune cetăţenii din regiunea arondată.
Lasa un raspuns