Alcoolul și viteza – o combinație nereușită

O altă demonstrație că alcoolul și viteza nu fac casă bună. Un tânăr de 19 ani din comuna Comănești a suferit miercuri, 2 septembrie, un accident în timp ce conducea un motoscuter neînmatriculat pe raza localității Cacica.

11 laboratoare de cercetare , la USV

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează luni, 7 septembrie 2015, ora 11:00, în Amfiteatrul Dimitrie Leonida, corp D, o conferinţa de presă care va avea drept subiect prezentarea stadiului actual de implementare a proiectului „Centrul integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control” (Acronim MANSiD).

Se întețesc furturile de telefoane mobile

Ziua de miercuri, 2 septembrie, a fost cu ghinion pentru doi tineri, unul din comuna Capu Câmpului și celălalt din orașul Siret. Persoane necunoscute le-au sustras telefoanele mobile.

Pe Venus…nu se circulă !

Este vorba despre strada Venus , din municipiul Suceava, care va fi inchisă timp de trei săptămâni circulației rutiere.

Contestații Bacalaureat – sesiunea de toamnă

Din datele prezentate de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat de anul acesta au fost depuse un număr de 337 de contestații.

Gift Idea – idei pentru motivarea angajaţilor

Orice companie sau organizaţie care se respectă conştientizează faptul că succesul pe care îl are se datorează în mare parte personalului angajat. Motivarea angajaţilor devine astfel o misiune foarte importantă; nu vorbim aici doar despre bonusurile financiare acordate cu ocazii diverse, ci de recompense şi semne ale aprecierii sub o altă formă.

SRS avertizează: Iohannis se va confrunta cu „prima sa criza majoră de autoritate și credibilitate”

În cel mai recent editorial marca Sorin Roșca Stănescu, intitulat „Refugiatii si praful de pusca”, publicat pe blogul personal, jurnalistul dezbate problemele recente ale crizei imigranților ce iau cu asalt Europa Occidentală. SRS punctează problema dacă România ar trebui să își deschidă brațele și să primească refugiați și se întreabă dacă nu cumva sub acest brusc „entuziasm” de a-i ajuta pe năpăstuiți, nu s-ar afla și anumite interese ascunse. La finalul articolului, Roșca Stănescu îi oferă și un avertisment președintelui Iohannis.

Competiție de mountain biking pe Rarău

Sâmbătă, 5 septembrie, Câmpulung Moldovenesc va găzdui prima etapă a unei competiţii de mountain biking şi alergare montană, ”Rarău Radical Race”. Concursul este organizat de Asociaţia Ghizilor din Bucovina, Asociaţia Natura Pro Rarău şi Asociaţia Club Sportiv Suceava Pedalează.

Dezastru ecologic pe raul Bistrita

Poluare masiva cu metale grele pe raul Bistrita, dupa ce ape uzate de la mina Isipoaia, de pe raza orasului Brosteni, s-au revarsat si au ajuns in rau.

“Folkever – ediţia a VII-a”

Asociaţia pentru Cultură şi Solidaritate Peter Tomaschek din Siret, în colaborare Casa de Cultură a municipiului Rădăuţi, și Galeriile de Artă din Rădăuți, în parteneriat cu Primăria oraşului Siret, Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Național George Enescu din București, Centrul Cultural Mihai Teliman din Siret şi Teatrul BRUSC, cu sprijinul Ligii Tineretului Român Junimea din Cernăuţi şi Societăţii pentru Cultură Românească Mihai Eminescu din Cernăuţi, anunță lansarea proiectului “Folkever – festival de atitudine culturală, ediţia a VII-a” în perioada 18-20 septembrie 2015.

ANUNŢ INFORMATIV VÂNZARE LEMN DE FOC

În vederea asigurării aprovizionării populaţiei la timp şi în condiţii civilizate cu lemnul necesar pentru încălzirea locuinţei, Direcţia Silvică Suceava anunţă toţi locuitorii interesaţi să se adreseze din timp ocoalelor silvice în raza cărora îşi au domiciliul.

Emanuel Havrici, omul indrăgostit iremediabil de Bucovina

Auzeam de curand vorbindu-se despre un politician care iubeste Bucovina, mai mult decat pe el, si pentru ca mi-a fost destul de greu sa cred, ma simt obligata sa vorbesc despre un OM care chiar iubeste cu adevarat frumosul din Bucovina, oamenii de aici, si culmea, se mai si implica in promovarea acestei zone.

Sprijin pentru lăcașele de cult

În ultimii 11 ani au fost cheltuiți peste 3 milioane de euro pentru finanțarea Bisericilor, conform declarațiilor primarului Ion Lungu.