Dacă rănile fizice sunt evidente și se vindecă în urma aplicării de pansamente și alifii, lucrurile se schimbă radical atunci când rănile sunt sufletești. Deși există medici și pentru acestea, psihologi și psihiatri, identificarea rănii este mult mai dificilă, iar tratamentele mult mai delicate. Nu de puține ori identificarea greșită a rănilor sufletești a dus la traume definitive și pierderea pacienților.
Nu toți oamenii sunt bolnavi, unii sunt foarte triști, alții prea răniți de o succesiune de evenimente care îi strivește spre autoclaustrare și frica de orice factor străin. Există în istoria medicinei cazuri care pot părea ridicule, dar demonstrează că o rană sufletească poate evolua spre un sindrom netratabil și, în final, spre o demență totală. Exemplul unei finlandeze ajunsă în Florida care a făcut insolație în drumul de la aeroport la noua locuință și de frica unei noi insolații a dezvoltat o agorafobie care s-a accentuat până la nivelul în care s-a ascuns într-un spațiu frigorific de la subsolul clădirii, unde a și decedat, din lipsă de oxigen.
Descoperirea din fașă a temerilor periculoase și aplicarea imediată a schimbărilor necesare, pentru a exclude asemenea tobogane spre neant, este doar prima fază a tratamentului. Apoi trebuie create punți de încredere între pacient și cei care îl îngrijesc. Aceste punți nu sunt menționate în niciun manual, ele țin de talentul și dedicația personalului curant. Zâmbetul, contactul fizic (mângâierea) sau muzica se pot dovedi căi mult mai facile de a readuce în prezent persoane pe cale să se piardă într-o lume interioară, pe care o socotesc lipsită de pericole.
Zâmbiți oameni buni, nu costă nimic, dar un zâmbet dăruit unui om deznădăjduit la momentul potrivit, poate fi exact pansamentul de care sufletul său are nevoie pentru a se însănătoși.
Lasa un raspuns