Un proiect transfrontalier în valoare de 4,8 milioane euro implementat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență va fi derulat la Siret.
„Proiectul a primit avizul Comisiei Europene în data de 15.12.2015 și privește amenajarea unui poligon de pregătire de specialitate în domeniul stingerii incendiilor. Finanțarea este asigurată prin fondurile alocate proiectelor strategice în cadrul Programului România-Ucraina. În cadrul proiectului se vor realiza două centre de pregătire: unul în România și unul în Ucraina. Centrul de pregătire este de importanță națională”, argumentează edilul Siretului.
Potrivit acestuia, valoarea proiectului ajunge la 7,5 milioane de euro, din care 4,8 milioane de euro vor fi alocați părții românești.
„În urma implicării serioase a Primăriei Siret, această bază se va face în localitatea noastră. Au mai fost interesate să găzduiască această bază localitățile Iași și Craiova (în acest caz finanțarea ar fi fost asigurată prin programele transfrontaliere România – Moldova sau România – Bulgaria) dar au pierdut competiția cu orașul nostru”, a mai declarat primarul, fiind clar o victorie importantă pentru un oraș cu mult mai mic decât competitorii săi direcți – Iași și Craiova.
Pentru ca acest proiect să poată deveni realitate, Guvernul a solicitat primăriei din Siret să cedeze un teren de 1,6 hectare către stat, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, pentru a fi folosit de salvatorii de la inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina”. Pe acest teren se vor amenaja sau construi, după caz: un poligon de pregătire, instruire și antrenament în comun a personalului de intervenție, construcții modulare, săli de curs, birouri și spații de cazare permanente pentru 30 de persoane care vor participa la cursurile de instruire și construcții specifice de pregătire, inclusive terenuri de sport.
Astfel, se pare că va fi nevoie de 25-30 de persoane care vor deservi această bază, unitate, de altfel, de sine stătătoare, subordonată IGSU București. Aceste persoane vor putea veni cu tot cu familii, și vor fi antrenate în acest centru de pregătire pentru eventualele situații de criză din viitor.
„Acest centru va fi primul centru de pregătire de acest gen din țară și va fi model de bune practici pentru următoarele trei care se vor face la granița cu Moldova, Bulgaria și Ungaria”, încheie Adrian Popoiu.
Lasa un raspuns