Potrivit datelor BNR, în luna decembrie, valoarea totală a restanțelor firmelor și restanțelor populației la bănci se ridica la peste 20.9 miliarde de lei, Bucureștiul reprezentând 34.8% din total.

Într-un an, băncile au recuperat 158.4 milioane de lei, în valută, restanţele în valută diminuându-se cu 24.8 milioane de lei, în echivalent.

În judeţul Suceava, valoarea totală a creditelor era, la 31 decembrie 2015, de 1672.6 de milioane de lei, incluzând şi pe cele ale societăţilor nefinanciare. Din totalul de datorii de peste 20 miliarde de lei, iată că sucevenii trebuie să înapoieze aproximativ 12%, adică mai mult de 1.6 miliarde de lei.

Potrivit informării privind structura în profil teritorial a creditelor clienţilor nebancari şi neguvernamentali, din această sumă 779.4 milioane de lei revin gospodăriilor populaţiei, 539.7 milioane de lei fiind credite contractate pentru consum. Pentru locuinţe, sucevenii au credite totale în valoare de 179.6 milioane de lei, în timp ce 14.7 milioane de lei reprezintă valoarea împrumuturilor destinate altor scopuri.

La finele lui 2015, restanţele totale la creditele în lei, contractate în judeţul Suceava, erau de 171.6 milioane de lei. La aceeaşi dată, valoarea totală a creditelor în valută erau în echivalentul a 1073.3 de milioane de lei, gospodăriile populaţiei având credite însumând 769.7 de milioane de lei în echivalent. Creditele de consum în valută ale populaţiei reprezintă echivalentul a 411.7 milioane de lei; creditele pentru locuinţe se ridică la 325.3 milioane de lei, în timp ce 1.8 milioane de lei sunt credite luate în alte scopuri. Valoarea totală a creditelor restante în valută, la 31 decembrie 2015, însumează 131.9 milioane de lei, în echivalent.

Se vede astfel că 2015 a fost un an destul de bun pentru suceveni. Nivelul de trai parcă a mai crescut puțin drept pentru care și datoriile la bănci nu au mai fost o povară așa de grea. Rămâne de văzut dacă anul taxelor în premieră, adică 2016, va fi un an la fel de prosper.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.