La sfârșitul anului trecut, Ion Lungu anunța că va reactualiza studiul de fezabilitate făcut în 2009 , pentru modernizarea și reabilitarea statuii lui Ștefan cel Mare din parcul Șipote, de la Cetatea de Scaun.

Planul grupului statuar din parcul Șipote„În 2009, Consiliul Local a realizat  un studiu de fezabilitate privind monumentul «Stefan cel Mare», valoarea proiectului  ridicându-se la suma de 175.000 de euro. Am depus proiectul la Ministerul Culturii, dacă nu venea criza îl puteam finanţa prin acesta, dar a venit criza economică, iar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Ca atare, vom actualiza acest studiu şi vrem să-l prindem pe fondurile Primăriei anul viitor, să reabilităm statuia lui Stefan cel Mare, partea de soclu, şi tot ce mai este împrejur, alei, bănci etc.”, declara primarul Ion Lungu în decembrie anul trecut.

Iată că trei luni mai târziu acest studiu a fost reactualizat și este gata să ajungă la stadiu de licitație. Deși suma preconizată în 2009 este mai mică decât cea din reactualizatul studiu, se pare că cei apoape 100.000 de euro suplimentari nu îl îngrijorează atât de mult pe primar. Acesta a declarat că așteaptă următoare etapă, cea a licitației pentru a putea pune proiectul în practică anul acesta.

„În sfârșit am terminat de reactualizat studiul pentru reabilitarea statuii lui Ștefan cel Mare, mai bine zis a soclului. Acolo ne propunem să facem placajul soclului cu plăci de travertin, refacerea bazoreliefurilor din bronz de pe fațada de est, montarea sistemului de iluminat arhitectural și ambiental, atât jos, cât și sus. Realizarea unor bănci din beton armat, placate cu rigle de lemn, pentru șezut, realizarea unor jardiniere de asemenea din beton și realizarea unor rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități. Poate cel mai important lucru este prețul acestor lucrări, fiind vorba de 263.432 de euro total deviz. Termenul de realizare este de un an de zile, sigur, depinde de vreme și poate putem finaliza chiar mai devreme”, informează edilul.

În prezent, statuia ecevstră a ajuns într-o stare deplorabilă din pricina neprevenirii vandalizării. Una din plăcile de bronz de pe fațada soclului lipsește cu desăvârșire, statuia lăsând un gust amar pentru fiecare vizitator care trece pe lângă ea.

„Am actualizat documentația tehnică, intrăm cu indicatorii tehnico-economici, în ședința extraordinară dacă se poate chiar de luna asta și o să  putem merge la licitație. Eu zic că arată bine și în măsura în care se va finaliza lucrarea va fi pusă în valoare atât statuia cât și cetatea”, declară primarul. Odată ce etapa licitației va lua sfârșit, platorma de la nivelul superior al parcului Șipote va intra într-o perioadă de reabilitare parțială. Așa cum a informat Ion Lungu, vom avea corpuri noi de iluminat, băncuțe noi (care să sperăm că vor rămâne întregi cât mai mult timp), dar și o statuie istorică revitalizată.

Cu toate acestea, dacă noi, ca cetățeni, nu vom putea să ne dezvoltăm simțul civic pentru a putea respecta atracțiile orașului nostru, vom mai avea parte de numeroase proiecte de reabilitare în urma sucevenilor tot mai neglijenți și mai nepăsători față de orașul în care trăiesc.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.