Jandarmii suceveni au planificat, organizat şi executat peste 32.000 de misiuni de ordine publică, în 2016

Joi, 19 ianuarie 2016, la sediul Palatului Administrativ Suceava, s-a desfăşurat Evaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava în anul 2016, eveniment la care au participat  Constantin Harasim – prefect al judeţului Suceava,  Gheorghe Flutur – preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, reprezentanţi ai instituţiilor din judeţ cu care inspectoratul colaborează şi cadre ale unităţii.

Două TIR-uri s-au ciocnit în Pasul Tihuţa. Un elicopter SMURD a fost solicitat pentru unul dintre şoferi

Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei şi ai Punctului de Lucru Poiana Stampei au intervenit joi, 19 ianuarie, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, după ce, la numărul unic de urgență 112, la ora 13:10, a fost anunțat un  accident rutier produs în Pasul Tihuţa, pe raza comunei Poiana Stampei. Pompierii militari au fost sprijiniţi de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Bărbat depistat în timp ce pescuia ilegal pe râul Suceava

Luni, 16 ianuarie, în jurul orei 07:00, în cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a braconajului piscicol, un echipaj de jandarmerie a surprins, în apropierea podului de cale ferată peste râul Suceava, în zona localităţii Dărmăneşti, un bărbat care pescuia folosind unelte interzise de lege.

Flăcări la o fermă de animale din localitatea Dumbrăveni

Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dumbrăveni, au intervenit marți, 10 ianuarie, cu patru autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o fermă de animale din comuna Dumbrăveni.

Accident cauzat de viteza excesivă, la Salcea

Luni, 9 ianuarie 2017, în jurul orei 8:30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29, în localitatea Salcea, într-o curbă, un tânăr de 26 de ani din localitate, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 31 de ani din comuna Dumbrăveni.

Flăcări puternice la o gospodărie din Poiana Stampei

Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei şi ai Punctului de Lucru Poiana Stampei au intervenit cu 3 autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Poiana Stampei.

Incendiu puternic în Piaţa Centrală din municipiul Rădăuţi. Pompierii s-au luptat opt ore cu flăcările

Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi şi ai subunităţilor din Suceava, Siret şi Solca, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Volovăţ, Frătăuţii Noi şi Milişăuţi, au intervenit duminică, 8 ianuarie, cu 9 autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în zona clădirilor din Piaţa Centrală a municipiului Rădăuţi.