Bani europeni pentru școlile sucevene

Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, s-a întâlnit cu primarii din teritoriu și a purtat discuții cu aceștia privind infrastructura școlară.

(VIDEO) 170 de milioane de euro pentru POS Mediu

Cătălin Nechifor a spus astăzi, 18 decembrie, că județul Suceava ar putea beneficia de o finanțare de 170 de milioane de euro pentru cea de-a doua etapă a Programului Operaţional Sectorial Mediu.

Bani europeni pentru dezvoltarea fermelor

Până la finalul lunii iulie, are loc o nouă sesiune de depunere a cererilor de finanţare pentru Măsura 1.2.1 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”, adresată celor care vor să-şi dezvolte fermele de familie, anunţă Mihai Moraru, directorul executiv al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Suceava.

Tandemul Suceava- Botoșani vrea să ia banii Iașiului

Noul program de acordare a fondurilor europene dă bătăi de cap administrațiilor locale. Astfel, primarul Ion Lungu, supărat din cale-afară că lumea vorbește mai frumos de Botoșani decât de Suceava, s-a gândit la un proiect prin care să bată până și capitala viitoarei regiuni, cea mai săracă din Uniunea Europeană.

8 milioane de euro acoperă gropile din Suceava

Gropile de pe străzile municipiului reședintă de județ țin prima pagină a ziarelor de ceva vreme. Și la conferința de presă săptămânală se discută despre această problemă. Ei bine, se pare că din nou subiectul a fost atacat de Ion Lungu, care spune, și nu pentru prima dată, că problema este ca și rezolvată.