Profesorii suceveni au participat la pichetarea sediului Ministerului Finanţelor Publice

Marți, 22 noiembrie 2016, în intervalul orar 9:00 - 12:30, la sediul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ), o delegație a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a luat parte la o serie de întâlniri care au avut drept țintă rezolvarea unora dintre problemele cu care se confruntă salariații din învățământul preuniversitar românesc. 

Accidentată la finalul cursei

La data de 16 octombrie, în jurul orei 19.44, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin 112 despre faptul că o femeie de 62 ani, din județul Constanţa, a fost victima unui accident rutier, produs în jurul orei 19.00.

Femeile din P.S.D. s-au şcolit pentru prezidenţiale

Organizaţia Judeţeană de Femei a Partidului Social Democrat Suceava a participat în perioada 22-24 august, în staţiunea Mamaia, la Hotel Flora, la Şcoala de vară. Potrivit secretarului executiv al organizației de femei PSD, Ioana Maftei, în cadrul acestei întâlniri au fost discutate subiecte ce ţin de situaţia socio-economică a femeilor din România, sărăcia şi impactul crizei asupra femeilor la nivel naţional şi european și instrumente de marketing politic, utile în campania electorală.

ANAF a pus sechestru pe toate conturile primarului Constanţei

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a blocat toate conturile lui Radu Mazăre. El a lăsat de înţeles că ar putea renunţa la postul de primar. Radu Mazăre este cercetat pentru luare de mită şi fals în declaraţii, fiind acuzat că a luat mită 175 de mii de euro de la Avraham Morgenstern, reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă”, pentru a-l ajuta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului. Primarul Constanței s-a prezentat pentru a 18-a oară la sediul poliţiei, fiind cercetat sub control judiciar.

Miss Litoral, o suceveancă

Suceveanca Iuliana Dumbravă, în vârstă de 20 de ani, este fericita câștigătoare a titlului de Miss Litoral.

Târgul de Turism al Bucovinei, la Constanța

Consiliul Județean Suceava organizează, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, Consiliul Județean Constanța, Fundația Culturală Fantasio și Asociația Produs în Bucovina, “TÂRGUL DE TURISM AL BUCOVINEI”. Evenimentul va avea loc în perioada 4-6 iulie 2014, la Pavilionul Expozițional Constanța.

Bucovina, promovată la Constanţa

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că în perioada 4-6 iulie va avea loc prima ediţie a Târgului de Turism al Bucovinei, care va avea loc la Constanţa.

Un cuvânt bun despre Ponta

Vicepreședintele PDL pe regiunea de nord est, deputatul de Suceava, Ioan Bălan, consideră că anunțul făcut la finele săptămânii trecute de premierul Victor Ponta, în urma ședinței informale a Biroului Permanent Național al PSD de la Constanța, de a înființa 10 regiuni la nivel național, este unul de bun augur.

(VIDEO) Liderii PSD se întâlnesc la Mamaia

Timp de două zile, staţiunea Mamaia de pe litoralul Mării Negre va fi gazda unei serii de acțiuni politice, organizate de către Partidul Social Democrat.

(VIDEO) Nechifor cere camionagiilor să respecte legea

În urmă cu o săptămână, președintele Consiliului Județean Suceava a anunțat că se dorește introducerea taxei de acces pe drumurile județene. Banii care ar urma să fie încasați din această taxă, vor fi folosiți pentru întreținerea drumurilor din județ.