Traseul unei bovine comercializate

În data de 18 octombrie, poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat de 84 ani din municipiul Câmpulung Moldovensc, cu privire la dispariția unei bovine de la locul de păşunat.

Victor Ciorbea, dator şi la Gigi Becali

Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, este înglodat în datorii, atât la bănci, dar și la una dintre persoanele publice. Potrivit naşul.tv, Victor Ciorbea îi datorează lui Becali o sută de mii de euro.

Datorii de peste 4 milioane de euro la Termica

Datorii de peste 4 milioane de euro de încasat de la populație și un buget local în dezechilibru. Acestea sunt doar o parte din consecințele neplății restanțelor la Termica de către locuitorii suceveni, în condițiile în care primăria a plătit deja peste 60 de miliarde la rețeaua de termoficare în locul datornicilor!

Mămici scutite de datoriile către stat

Într-un proiect de lege lansat în dezbatere publică de Ministerul Muncii, se aduce la cunoștință că părinții care au încasat indemnizație de creștere a copilului în urma unui calcul greșit realizat de angajații Agențiel Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, ar putea fi scutiți de la plata datoriilor către stat.

4 milioane de euro, datoria populației

În cadrul ședinței cu Asociațiile de proprietari ce a avut loc marți, 8 iulie, primarul, Ion Lungu, le-a transmis șefilor de asociații că în continuare există mari decalaje între facturile emise de Termica și plățile efectuate de cetățeni.

Executare silită pentru datornicii Primăriei Suceava

Începând de luni, 2 septembrie, Primăria Suceava a dat startul unei ample campanii de recuperare a datoriilor de la populaţie şi de la agenţii economici, inclusiv prin executarea silită a rău-platnicilor.

Transportatorii vor să scoată reducerile pentru pensionari

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), transportatorii intenţionează să anuleze transportul gratuit sau tarifele reduse pentru pensionari şi categoriile sociale defavorizate. Motivul acestora îl reprezintă datoriile mari pe care le au de recuperat de la Ministerul Transporturilor.

(VIDEO) Bani „liberali” pentru Termica

După ce primarul Ion Lungu i-a mulțumit lui Băișanu de mai multe ori pentru eforturile făcute la rezolvarea problemelor de la Termica, a venit și momentul ca deputatul liberal să își laude faptele. Deputatul a declarat astăzi, 23 mai, într-o conferință de presă, că meritul este al lui și al organizației municipale a PNL Suceava.

(VIDEO) La vară am putea rămâne fără apă caldă

Conform directorului Termica, Ovidiu Dumitrescu, în cazul în care încasările către societatea de termoficare vor fi slabe, la vară sucevenii riscă să se spele la lighean sau să aștepte...ploaia.

3 milioane încasate de Termica în ianuarie

Limita de încasări fixată de Primăria municipiului Suceava pentru aceste luni de iarnă a fost de 3 milioane de lei. Dacă în ultimele luni ale anului 2012 încasările erau mult sub target-ul fixat de administraţia locală, pentru luna în curs s-au strâns puţin peste 3 milioane de lei.