Sistem de iluminat stradal nou în Suceava

Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO) din cadrul Consiliului Federal Elvețian a aprobat proiectul prin care 3.800 de corpuri de iluminat public, cu led, vor fi montate în municipiul Suceava.

40 de autobuze electrice, din fonduri europene

În perioada 4-5 iunie 2014, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a luat parte la Forumul European al Vehiculelor Electrice ce a avut loc la Bruxelles, Belgia. Acest forum a fost organizat de către Comisia Europeană, scopul fiind finanțarea prin fonduri europene a vehiculelor electrice.

(VIDEO) Lungu, fondurile elvețiene și promisiunile

În cadrul conferinței de presă organizate săptămânal la sediul primăriei municipiul Suceava, primarul Ion Lungu a vorbit despre fondurile de investiții care se pot obține prin credite în franci elvețieni.