Jurat cu patalama la mână, Horia Brenciu pare să facă parte din planurile de mărire ale postului care îi plătește salariul. X-Factor nu mai e suficient pentru artistul cu o mie de fețe și talente, așa că șefii lui par să se gândească serios la o revenire la… origini.
Partidul Național Liberal își va anunța candidații la mitingul programat pe data de 5 noiembrie, un eveniment de mobilizare a electoratului liberal, după cum a declarat președintele PNL, Alina Gorghiu.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus la data de 1 noiembrie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul N. Ion, cercetat pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Centrul Judeţean Suceava, informează fermierii că se află în plin proces de instrumentare şi autorizare pentru plata în avans a cererilor unice de plată depuse în Campania 2016, acţiune care a demarat în data de 17 octombrie 2016 şi care se va finaliza în data de 30 noiembrie 2016.
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a anunțat marți că 44.701 elevi vor beneficia în acest an școlar de Programul național de protecție socială „Bani de liceu”.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, îi acuză dur pe Iohannis și Cioloș în urma vizitei pe care cei doi au făcut-o clubului Colectiv, cu ocazia împlinirii unui an de la tragedia din 30 octombrie 2015. Traian Băsescu își exprimă toate nemulțumirile pe pagina oficială de Facebook.
Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a declarat că este mulțumit de felul în care au fost modernizate și realizate aranjamentele stradale ornamentale. Acestea au fost montate în intersecții și în parcurile sucevene.
Marți, 8 noiembrie, de la ora 17:00, la Casa de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei, actorii Alexandru Conovaru, Paul Ipate, Octavian Strunilă, Anca Dumitra și Delia Nartea vor interpreta o comedie savuroasă, la care Primăria municipiului Vatra Dornei vă invită să luați parte.
Clubul de Studii Asiatice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, organizează joi, 3 noiembrie,de la ora 18:00, a III-a grupă de cursanți începători la limba chineză.
Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat trei bărbaţi (doi cetăţeni turci şi un sirian) care încercau să intre ilegal din Ucraina în România, pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.