Tipărirea buletinelor de vot, finalizată

Joi, 17 noiembrie, a fost finalizată tipărirea buletinelor de vot, atât pentru Senat, cât și pentru Camera Deputaţilor. Astfel, pentru alegerile ce vor avea loc pe 11 decembrie, au fost tipărite câte 650.070 exemplare de buletine de vot.

A început cea mai nesinceră lună a ultimilor 4 ani

De azi începe cea mai nesinceră lună a ultimilor 4 ani. E an bisect, deci sunt alegeri. Pentru că se țin o dată la 4 ani, putem spune că alegerile electorale sunt un fel de olimpiadă politică, în care partidele...

Deputații, discuții-cheie, la cerere, cu privire la un pachet de legi

Coaliția Națională pentru Modernizarea României (CNMR), în baza parteneriatelor cu grupurile parlamentare ale PSd și PNL din Camera Deputaților și în baza acordului de parteneriat cu Camera Deputaților, a reușit să inițieze, astăzi, de la ora 12:00, prima dezbatere pe marginea pachetului de legi cu privire la achizițiile publice. 

Legea Voluntariatului, adoptată de Parlamentul României

Președintele Tineretului Social Democrat Suceava, Alexandru Solcan, salută adoptarea de către Parlamentul României a Legii Voluntariatului, o lege menită să-i sprijine pe tinerii care se implică în activități de voluntariat.

Ardeleanu: „Modernizați, nu desființați!”

Deputatul PDL de Suceava, Sanda Maria Ardeleanu, a făcut o declarație politică în plenul Parlamentului, prin care cere actualului Guvern să trateze cu seriozitate problema unităților de învățământ. Iată ce a declarat doamna Sanda Maria Ardeleanu.