20 de primari suceveni, în vizită în Germania

În perioada 5-11 iulie, președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, împreună cu 20 de primari din județ se vor afla în Germania, pentru un schimb de experiență.

Soarta dreptei se decide într-o lună

Numele alianţei dintre PNL şi PDL va fi stabilit până la sfârșitul lunii iulie, termen până la care va fi desemnat și candidatul unic pentru alegerile prezidențiale, iar procesul de fuziune PNL-PDL îşi continuă parcursul „firesc şi legal” conform deciziilor celor două partide. Este declarația făcută vineri, 04 iulie, de vicepreşedintele PDL, deputatul de Suceava Ioan Bălan.

Moldova – cu un pas mai aproape de România și Uniunea Europeană

Conform unui comunicat de presă emis de deputatul PNL Radu Surugiu, Parlamentul României a adoptat ieri, 2 iulie, Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie. Acest acord va fi ratificat de către toate statele membre ale Uniunii Europene și implementat conform calendarului de lucru.

PNL/PDL, un singur partid

Până mai ieri, bătălia dintre PNL și PDL părea extrem de crâncenă, iar liderii celor două partide își aruncau „săgeți otrăvite” din orice poziție. Cel mai vehement dintre aceștia era nimeni altul decât președintele PNL Suceava, Ștefan Alexandru Băișanu. În minutele următoare vă facem un scurt istoric al evoluției dragostei dintre cele două partide, conform zicalei „de la dragoste la ură nu-i decât un singur pas”.

Antonescu sau Iohannis, sucevenii se pronunţă

Sâmbătă şi duminică a avut loc congresul PNL, în cadrul căruia s-a oficializat poziţia de lider a lui Klaus Iohannis. Totuşi, PNL-ul nu are încă un candidat pentru preşedinţia României.

Ioan Bălan consideră că în fuziunea PDL-PNL nu mai există drum de întoarcere

Vicepreşedintele PDL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, consideră că în proiectul de fuziune dintre PDL şi PNL nu mai există cale de întoarcere. Ioan Bălan a declarat duminică, 29 iunie, că acest proiect este prea important şi trebuie să continue, şi chiar dacă prin decizia privind denumirea ca PNL a formaţiunii rezultate a bulversat acest proces, nu mai există drum de întoarcere, poziţiile urmând să fie armonizate.

Cozmanciuc mijlocește pentru Ucraina și Republica Moldova

Deputatul PNL Mugur Cozmanciuc a declarat în contextul alegerii Secretarului General al Consiliului Europei, faptul că pe agenda de priorități a Consiliului European trebuie să se afle identificarea soluțiilor pentru crizele din Ucraina, precum și efectele acestora asupra țărilor din zonă, cum este Republica Moldova.

Deputat acuzat de trafic de influență

Un deputat din Râmnicu Sărat, fost membru PNL, actual membru UNPR, este audiat de Direcția Națională Anticorupție într-un dosar ce vizează traficul de influență.

Negocierile PNL – PDL intră în prelungiri

Vineri, 20 iunie, au avut loc primele negocieri purtate de liderii județeni ai Partidului Democrat Liberal Suceava și ai Partidului Național Liberal Suceava. După câteva ore de discuții, negocierile au fost amânate până săptămâna viitoare.

PNL Suceava, în picaj liber

Duminică, 15 iunie, a avut loc Delegația Permanentă a Partidului Național Liberal Suceava, în sala mică a Casei de Cultură. Amfitrionul întâlnirii a fost nimeni altul decât președintele filialei județene, Alexandru Băișanu, care a stârnit un șir de nemulțumiri în rândul celor prezenți.

Brambura

Deși nu credeam să ajung să scriu comentarii legate de viața politică, iată-mă pus în situația de a o face în două rânduri în mai puțin de-o săptămână și asta deoarece tot ce credeam că știu despre politică s-a dovedit fals, cel puțin în ceea ce privește politica dâmbovițeană.

Organizația de femei și studenți din PNL, alături de copii pe 1 iunie

Duminică, 1 iunie, începând cu ora 11.30, a avut loc la sediul Partidului Național Liberal filiala Suceava o acțiune dedicată Zilei Internaționale a Copiilor, organizată și coordonată de Organizația Femeilor Liberale (OFL) Suceava, alături de Clubul Studenților Liberali (CSL) Suceava.