A incendiat mașina fostei iubite și a ajuns în arest

Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin SNUAU 112, la data de 23 octombrie 2016, ora 03:48, despre faptul că în curtea unui imobil situat pe strada Roșu din municipiul Vatra Dornei, arde un autoturism.

Numele primului rector al USV va fi atribuit unei străzi

O stradă din municipiul Suceava va purta numele primului rector al Universităţii „Ștefan cel Mare” Suceava, academician Emanuel Diaconescu. Acest lucru se va realiza dacă deliberativul local sucevean își va da girul în ședința de joi, 27 octombrie.

928 de burse pentru elevii din Suceava

Primăria municipiului Suceava va acorda și în acest an burse pentru elevii silitori. Astfel, în ședința ordinară a Consiliului Local din luna octombrie, deliberativul va supune votului proiectul de hotărâre privind aprobarea numărului de burse școlare de care pot beneficia elevii din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Suceava.