Sute de amezi pentru cei din regimul silvic

În perioada 11- 13.03.2015, echipele mixte de control constituite din poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciul de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice şi specialişti silvici din cadrul I.T.R.S.V. Suceava și Direcția Silvică Suceava, la care au fost angrenate și forțe de jandarmi, au desfăşurat o acţiune de verificare a unor agenţi economici din judeţul Suceava, care desfăşoară activități de exploatare, transport, debitare şi comercializare a materialului lemnos și care se sustrag de la plata taxelor şi impozitelor, precum și pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori.

Tăierile ilegale de arbori, înjumătăţite

Volumul total al arborilor tăiaţi ilegal s-a diminuat semnificativ, scăzând la 55% în anul 2013, comparativ cu 2012, se arată într-un comunicat al Direcţiei Silvice Suceava.

Polițiștii au confiscat 30 de brazi

Miercuri, 11decembrie, în cadrul Planului naţional de Acţiune ,,Pomul de Crăciun”, în urma unor informații obținute privind tăierea ilegală de arbori, agenţii din cadrul Postului de Poliție Vadu Moldovei împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Vadu Moldovei și ITRSV Suceava, s-au deplasat în U.P. V Fundoaia, unde au constatat că au fost tăiați un număr de 30 de arbori, nemarcați.

Acţiune a poliţiştilor împotriva delictelor silvice

În săptămâna care se încheie, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialişti silvici din cadrul I.T.R.S.V. Suceava, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii tăierilor ilegale de arbori, a furtului, prelucrării, transportului şi comercializării materialului lemnos pe raza judeţului Suceava

Dosar penal pentru tăieri ilegale de arbori

La data de 4 iunie, poliţiştii Postului de Poliție Vama au efectuat un control pe raza Cantonului Silvic Sălătruc de pe raza Ocolului Silvic Frasin, unde au identificat la drum o cantitate de material lemnos de esență foioase provenit din tăieri ilegale.

Acțiuni contra delictelor forestiere

Începând cu dimineaţa zilei de ieri, 28 mai, timp de trei zile, poliţiştii împreună cu specialişti din cadrul celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniu, desfăşoară acţiuni de control pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice.

Codrul nu mai răsună de drujbe

Direcţia Silvică Suceava a anunțat că tăierile ilegale de arbori înregistrate în suprafețele de pădure gestionate de aceștia au scăzut aproape la jumătate.

În două zile polițiștii au dat amenzi de 28.000 de lei

Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul I.P.J. Suceava, împreună cu specialişti din cadrul I.T.R.S.V. Suceava, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii tăierilor ilegale de arbori, a furtului, prelucrării, transportului şi comercializării ilegale a materialului lemnos au aplicat sancțiuni în valoare de 28.000 de lei.