Foc pus intenționat, în Moara Carp

Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit marți, în jurul orei 3:00, cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui M.V., din satul Moara Carp, comuna Moara.

Tânără accidentată pe trotuar, din cauza coliziunii a două mașini

Luni, 7 martie 2016, în jurul orei 16:00, în timp ce conducea autoturismul pe strada Humorului din municipiul Suceava, din cauza nerespectării distanţei în mers, un localnic de 31 de ani, a intrat în coliziune faţă spate cu autoturismul condus de un bărbat de 53 de ani, din județul Botoşani, pe care l-a proiectat într-un alt autovehicul, care și-a continuat deplasarea.

O lumânare lăsată nesupravegheată, cauza unui incendiu în Șcheia

Marți, 8 martie 2016, în jurul orei 0:30, militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şcheia, au intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria numitei R.L., din comuna Şcheia.

Minor de 14 ani, accidentat pe trecerea de pietoni

Luni, 7 marie, la ora 09:00, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29A, în interiorul localităţii Zvoriştea, ajungând la o trecere de pietoni din dreptul unui magazin, un localnic de 62 de ani, a surprins şi accidentat uşor un minor de 14 ani, din localitate, aflat în traversarea regulamentară a drumului, pe marcajul pietonal.

„Un altfel de Cabaret”, la Suceava

Luni, 18 aprilie, la Casa de Cultură din Suceava, de la ora 20:00, sunteți invitați la spectacolul de teatru „Un altfel de Cabaret”.

Pe urmele lui Păcală

Joi, 10 martie, între orele 10:00-12:00, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, sub egida Consiliului Județean Suceava, în parteneriat cu Asociația Nes Designer Cultural Suceava, vă invită în Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei pentru a comemora 160 de ani de la nașterea scriitorului Petre Dulfu.

Se caută soluţii pentru a opri dispariţia medicamentelor de pe piaţă

Criza medicamentelor, semnalată de asociaţiile de pacienţi şi recunoscută de autorităţile din Sănătate, i-a determinat pe oficialii de la Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR) din România să solicite elaborarea unui act normativ prin care să fie decis un nou mod de calcul al preţurilor medicamentelor.

Peste 1.000 de producători din județ au dispărut

Compartimentul pentru Administrarea Cotelor de Lapte din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava  a distribuit şi prelucrat, pe durata anului trecut, 10.173 de declaraţii anuale privind gestionarea cotelor de vânzări directe, susțin reprezentanții APIA.

Cătălin Miron, alături de doamnele din Rădăuți

Cătălin Miron, candidatul PNL la Primăria Rădăuți, a oferit ieri flori doamnelor din municipiul Rădăuți. Acesta a declarat că, era normal să marcheze această zi specială, iar acesta a fost cel mai potrivit mod.