WANTED!!! Cine va fi viitorul vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava?

 Au trecut alegerile parlamentare, au venit sărbătorile, s-au blocat drumurile, au dispărut trotuarele. Cam astea sunt știrile pe care le urmărim în ultimele zile atât în presa națională, cât și în cea locală. În ciuda faptului că se face „administrație” datorită căderilor abundente de zăpadă, parcă nu se mai dau la fel de multe pronosticuri vis-a-vis de cine va fi nominalizat pentru postul vacant de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava. După o campanie electorală în care Uniunea Social Liberală a „ras” cam toate colegiile, nu ne rămâne decât să ne concentrăm la câteva chestiuni de nivel local. Cum ar fi… cine va prelua postul deputatului Ștefan Alexandru Băișanu? Sunt multe nume vehiculate încă din prima parte a campaniei electorale. Inclusiv pe www.suceavalive.ro am dedicat un material celor 3 care, la vremea respectivă, erau preferații Partidului Național Liberal. Permiteți-mi să-i iau pe rând. Ordinea lor este aleatorie (nu aș vrea să creez invidie pe iluzii!).

Cristina Teodorovici. Ei bine, despre doamna Inspector Școlar Șef Adjunct s-a vorbit mult. Cum că are întreaga susținere a Organizației Femeilor Liberale Suceava, cum că a câștigat de partea ei o mare parte a femeilor liberale la nivel național, cum că este pregătită să preia o asemenea responsabilitate la nivelul întregului județ. Pe Teodorovici nu o prea auzi vorbind despre eventualitatea numirii în această funcție. Asta nu înseamnă că nu se poate întâmpla, mai ales că l-a convins şi pe Radu Surugiu, secretarul Camerei Deputaţilor. Ce-i drept, acum, o încurca  speranța  PNL-ului!

Ilie Niță. Din păcate, despre Niță s-a vorbit prea mult. Presa a vuit în ultimul an, cel puțin, de „activitățile economice” ale omului de afaceri Ilie Niță. Gurile rele spun că încă de la începutul campaniei electorale, Niță avea garanția că va fi numit vicepreședinte. Gurile bune spun că Niță nu se autopropune pentru acest post, ci se lasă la voia partidului. Celelalte guri spun multe. Și probabil că vor spune mai multe, în cazul în care Niță va primi această funcție. Însă nu mai este atât de sigur, mai ales acum, din cauza tinerei speranțe a PNL-ului.

Brândușel Nichitean. Directorul E.ON este cel mai guraliv doritor al acestei funcții. Însuși el a spus că nu dorește să candideze la parlamentare pentru că cineva trebuie să se sacrifice și în Suceava. A anunțat încă de la lansarea candidaților PNL că dorește să rămână pe funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean. E drept că nu a fost o reacție tocmai bine primită, însă omul și-a exprimat dorința. O dorință care a luat amploare în ultima lună de zile. Ce-i drept, acum, din cauza tinerei speranțe a PNL-ului, e  puțin mai greu!

 

Un alt nume vehiculat încă din campania electorală de la locale pentru preluarea atribuțiilor lui Băișanu este Tiberiu Beldiman. Ascensiunea domnului Beldiman a fost dubios de rapidă atât în administrație, cât și în politică. Un manager de 35 de ani care a lucrat peste 10 ani în multinaționale din domeniul serviciilor financiare și de asigurări. Se spune că ar fi „fără frontiere”, iar în momentul de față nimeni nu mai știe exact cu ce se ocupă, figurând la Inspectoratul Teritorial de Muncă cu vreo 3 contracte ce însumează 18 ore de muncă zilnic. Rezistent, am putea spune! Totuși, nu l-am auzit vorbind prea mult în întâlniri oficiale, fiind un mic „defect profesional”, însă numele lui a fost des menționat pe lista potențialilor vicepreședinți moștenitori chiar de unii primari liberali. Avantajul ar fi experiența, însă dezavantajul ar fi incompatibilitatea. Prin venirea la Consiliul Județean, Tiberiu Beldiman ar trebui să-și sacrifice propria soție cu care ar intra în incompatibilitate, pentru că aceasta lucrează în instituție de peste 9 ani și deține o funcție de conducere în cadrul departamentului de resurse umane. Oricum, îl încurcă și tânăra speranță a PNL-ului.

Bineînțeles că ați anticipat deja cine este tânăra speranță a PNL-ului. Vorbim despre Raul Rotaru. Acesta și-a câștigat un loc de consilier județean odată cu plecarea vicepreședintelui Băișanu în Camera Deputaților. Se pare că nu va rămâne pe scaun de consilier, ci va trece la prezidiu. Tânărul notar de numai 28 de ani este susținut de vestitul primar Marius Ursaciuc, unul dintre greii liberalilor suceveni. Se pare că, în compensare pentru eșecul de a fi candidat la Camera Deputaților, acesta va fi promovat la nivel județean. Și care ar fi o soluție mai bună decât preluând funcția pe care șeful lui de partid o eliberează. Se pare că, deocamdată, Raul Rotaru este alternativa. Tânăr, muncitor și obișnuit cu naveta. Asta pentru că Raul locuiește în orașul stațiune Gura Humorului și profesează în Vatra Dornei. Cert este că după 4 ani în care Consiliul Județean a fost condus de la Gura Humorului pentru că de acolo „se dădea ora exactă”, teoria este susținută atâta timp cât tot un humorean este propus pentru o funcție de conducere la nivelul județului. Surse din interiorul instituției spun că și PSD-iștilor le-ar conveni să îl aibă aproape pe Raul Rotaru, astfel păstrând prietenia cu Ursaciuc. Este bine cunoscut faptul că Raul Rotaru este un apropiat al primarului Ursaciuc, motiv pentru care promovarea acestuia a fost extrem de bine înfăptuită. Această funcție de conducere la nivel județean ar fi o rampă de lansare potrivită pentru tânărul notar prin care se poate face remarcat. Indiferent de opțiunile acestuia din viitor. Fie că va încerca peste patru ani să se arunce într-o luptă electorală pentru Parlamentul României, fie că va dori să continue lucrarea primarului de Gura Humorului, după ce acesta va hotărâ să se retragă. Nu rămâne decât să vedem ce se va întâmpla la începutul anului 2013, când este deadline-ul pentru numirea unui nou vicepreședinte.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.