Viorel Maxim, unul dintre cei mai tineri primari din  județul Suceava, a reușit în nici două mandate de primar, să demonstreze că primar bun, cu bani puțini, chiar poate fi o poveste reală, dacă binele comunității tale este un țel de la care nu te abați nicio secundă.

Doar în acest mandat, tânărul primar  se poate lăuda cu nu mai puțin de zece proiecte implementate, ce se ridică la ordinul milioanelor de lei.

Una dintre investițiile importante este construirea Grădiniței din comună, a cărei valoare se ridică la aproape 1,4 milioane de lei, bani atrași prin Ministerul Educației.  Trebuie precizat că noua grădiniță cuprinde trei săli de grupă, pentru program normal și prelungit, o sală de evenimente, spații administrative și grupuri sanitare, dar și un teren de joacă pentru cei aproximativ 30 de preșcolari din comuna Iacobeni.

O altă investiție importantă pentru comunitate este cea privind reabilitarea modernizarea și extinderea Aşezământului Cultural Clubul Fermierilor din Mestecăniș. Proiectul a fost realizat prin Compania Națională de Investiții, valoarea lucrărilor fiind de peste 4 milioane de lei.

Pentru o mai bună gospodărire a comunei, primarul Viorel Maxim a achiziționat un utilaj dotat cu benă basculabilă, sărăriță și lamă de zăpadă, perie frontală și bazin de apă cu pompă cu presiune. Această investiție se ridică la aproape 800.000 de lei, bani accesați prin GAL Bazinul Dornelor.

Cu bani de la bugetul local, a fost reabilitată rețeaua de apă de pe strada Minelor, o investiție de aproape 350.000 de lei, și a fost extinsă rețeaua de apă de pe strada Ionașcani, proiect ce se ridică la peste 340.000 de lei.

Tot cu fonduri proprii, s-a construit și clădirea vestiarelor pentru echipa de fotbal „Minerul” Iacobeni, un proiect de peste 250.000 de lei, și, printr-un proiect de peste 450.000 de lei, s-au reabilitat trotuarele din zona centrală a comunei. Proiectul a prevăzut  înlocuirea pavelelor, refacerea zonelor cu pavaj defect, înlocuirea gurilor de canal, precum și extinderea trotuarelor în zona blocurilor CFR .

Prin PNRR, edilul Viorel Maxim a amplasat în localitate două stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice, valoarea investiției fiind de 292.900,65 lei.

Tot cu fonduri europene, Primăria comunei a fost dotată cu echipamente digitale moderne, printr-un proiect de digitalizare în valoare de peste 730.000 de lei.

Și pentru că Primăria reprezintă cartea de vizită a oricărei localități, sediul acesteia a fost reabilitat și modernizat, printr-un proiect în valoare de aproape 850.000 de lei.

„În prezent, lucrăm la modernizarea iluminatului public, printr-un proiect ce presupune înlocuirea vechilor lămpi cu unele noi tip led. Această investiție, ce se ridică la aproape 1 milion de lei, este finanțat prin Agenția Fondului pentru Mediu”, a precizat primarul Viorel Maxim.

Tot în această perioadă, la Iacobeni se lucrează și la modernizarea și reabilitarea mai multor drumuri de interes local, lucrările incluzând construirea de rigole carosabile, şanţuri deschise, consolidarea stratului suport și așternerea stratului de asfalt. Edilul de la Iacobeni a precizat că valoarea acestei investiții este de peste 11 milioane de lei, bani guvernamentali, atrași prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

De altfel, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, blocurile din localitate beneficiază de un amplu proiect de renovare energetică. Potrivit edilului, investiția, care se ridică la peste 6,1 milioane de lei, presupune înlocuirea acoperişului și reabilitarea energetică a blocurilor de garsoniere, dar și montarea unei stații de reîncărcare auto.

„Printr-un parteneriat cu ANCPI, avem în derulare un proiect de cadastrare gratuită a localității”, a punctat edilul.

Viorel Maxim a precizat că în faza de licitație sunt mai multe proiecte ce-i poartă semnătura. Este vorba de cel privind achiziția unui vehicul nepoluant pentru transportul public din localitate, în valoare de peste 3,5 milioane de lei, prin PNRR, de cel privind reabilitarea, modernizarea și dotarea Dispensarului medical din comună, în valoare de peste 3,1 milioane de lei, prin Compania Națională de Investiții și de cel privind dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a tuturor unităţilor  de învățământ din comuna Iacobeni, în valoare de peste 630.000 de lei, prin PNEE.

De asemenea, din bugetul local al comunei, Viorel Maxim are în vedere și achiziționarea Clubului Minier, o investiție de peste 170.000 de lei.

 

 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.