Klaus Iohannis – noul purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu?

Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova, a vorbit despre președintele PNL, Klaus Iohannis, pe care l-a numit „purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu”, preconizând, de asemenea, că popularitatea sa va începe să scadă din ce în ce mai mult.

Monica Macovei nu renunță la PDL

Monica Macovei nu vrea să părăsească partidul PDL și, cu toate acestea, europarlamentara a anunțat că va intra în lupta pentru prezidențiale... ca și independent.

Contrabandă de țigări în valoare de 307 de mii de lei

Mai multe persoane care transportau colete voluminoase către interiorul țării au fost observate marți, 05 august, în jur de ora 1 noaptea, de către o patrulă a poliției de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina. În momentul în care au fost interceptați și somați prin voce de către polițiști, bărbații au abandonat coletele și s-au retras pe teritoriul ucrainean.

Campionatul European de Drift, în România

Una dintre cele patru etape ale Campionatului European de Drift, King of Touge, se desfășoară în premieră, în România, pe drumul de munte Pojorâta-Rarău. Competiție va avea loc în perioada 22-24 august, eveniment la care și-au anunțat prezenta unii dintre cei mai buni piloți de drift din Europa.

ANRSC dă licență S.C. Termica, la două zile înainte de deschiderea ofertelor

Primăria Suceava a primit cu două zile în urmă, din partea ANRSC-ului, o recomandare prin care se cere suspendarea procesului de delegare a gestiunii până la definitivarea procesului de reorganizare a S.C. Termica S.A. Mai mult decât atât, societatea suceveană de termoficare, aflată în insolvență, a primit licență pentru transport și distribuție.

1.300 de copii din județ au ajuns în centrele de plasament

Copiii și tinerii abandonați de familii sunt acum în îngrijirea asistenților maternali. Serviciul de monitorizare și evaluare asistenți maternali are misiunea de a asigura protecția copilului, prin creșterea, îngrijirea și educarea lui, de către un asistent maternal profesionist.

Absolvenții îngroașă rândul șomerilor

Numărul absolvenților care s-au prezentat la sediul instituției AJOFM a crescut considerabil, ceea ce înseamnă că absolvenții își cunosc mult mai bine atât drepturile ce li se cuvin, cât și obligațiile ce trebuie să le îndeplinească în prealabil pentru a beneficia de acestea.

Infractori inventivi, metode de înșelăciune tot mai diversificate

Deşi infracţiunile de înşelăciune săvârşite prin diverse moduri de operare au fost mediatizate în vederea cunoaşterii de către populaţie a cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au generat şi favorizat săvârşirea acestora, spre deosebire de alte infracţiuni, în aceste cazuri autorii se dovedesc a fi deosebit de inventivi, reuşind să găsească metode de a câştiga încrederea victimelor, lucru esenţial în reuşita acestora.
article placeholder

Furt în miez de noapte

Marți, 05 august, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată de un bărbat de 52 ani, din localitate, despre faptul că în noaptea de 04 spre 05 august, persoane necunoscute i-au sustras dintr-o anexă a locuinţei, situată pe raza localității, mai multe bunuri.
article placeholder

La volan cu 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat

O patrulă din cadrul Postului de poliție Drăgușeni a identificat marţi, 05 august, pe DC 8, într-un şanţ, un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 55 ani, din comuna Forăști.
article placeholder

Accident provocat din încercarea de a evita un alt accident

La data de 05 august, în jurul orelor 13.00, un bărbat de 32 ani, din comuna Brodina, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, pe raza oraşului Vicovu de Sus, înainte de a ajunge la intersecția cu DJ 178C, pe un sector de drum cu marcaj longitudinal continuu, a efectuat neregulamentar manevra de depășire a unui autovehicul, fără a observa că în intersecția respectivă se afla autoturismul condus de o femeie de 70 ani, din oraşul Vicovu de Sus, care efectua regulamentar virajul la stânga.