O măsură care influenţează mult activitatea Direcţiei Silvice Suceava este cea de desfiinţare a două secţii de drumuri auto forestiere – SDAF Brodina şi SDAF Câmpulung Moldovenesc.

„În paralel înfiinţăm 10 formaţii de drumuri forestiere, în subordinea ocoalelor silvice Broşteni, Dorna Candrenilor, Iacobeni, Pojorâta, Vama, Frasin, Marginea, Brodina, Mălini şi Dolhasca. Şeful de ocol va coordona mai bine activitatea a 3-4 utilaje şi a echipei de reparaţii şi întreţinere. Formaţiile nou înfiinţate sunt gândite astfel încât să deservească 2-3 ocoale silvice din zonă”, a spus şeful Direcţiei Silvice Suceava, care intenţionează ca astfel să reducă din pierderile care se înregistrau din activităţile celor două secţii de drumuri forestiere.

Mai mult, pentru că o grămadă de bani se cheltuie cu întreţinerea şi mai ales reparaţiile vechilor utilaje, o mare parte din acestea vor fi casate şi înlocuite cu altele noi, mai performante şi cu un consum mic de carburant.

În total, la nivelul Direcţiei Silvice, se desfiinţează 147 de posturi, dar se înfiinţează alte 110 posturi, care vor putea fi ocupate, cu prioritate, de actualii angajaţi, ai căror posturi se desfiinţează.

„Practic, se reduc doar 37 de posturi. Este posibil ca o parte din cei a căror posturi se desfiinţează acum să nu dorească să ocupe noile posturi puse la dispoziţie, fiind vorba de alte încadrări. În acest caz, vor primi salarii compensatorii şi posturile rămase libere vor fi scoase la concurs”, a declarat Sorin Ciobanu, şeful Direcţiei Silvice Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.