Agenţia Naţională de Integritate a informat Instituția Prefectului – judeţul Suceava de faptul că „ Raportul de evaluare nr. 3487/G/II/27.01.2015, prin care a fost constatată încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către domnul Saghin Virgil, primarul comunei Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, a rămas definitiv prin Decizia nr. 4019/10.11.2016, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal”.

Astfel, potrivit prevederilor art. 16 alin (2) din Legea nr. 393/2004, privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare „ Ordinul va avea la bază un referat semnat de secretarul comunei sau al oraşului, precum şi actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului.”

În acest sens, în vederea emiterii ordinului privind constatarea încetării de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al comunei Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, s-a solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate transmiterea Raportului şi a hotărârii judecătorești, precum şi întocmirea referatului de către secretarului unităţii administrativ teritoriale.

Ordinul va fi emis în termen legal cu respectarea prevederilor legislaţiei în materie.

One Response

  1. Mihai

    Daca este acelasi care era dat per YouTube pentru defrisarea padurilor primarie nici nu e de mirare ca e dat afara…de bun nu cred ca este dat afara ,cu cate agoniseli am inteles ca are…

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.