Militarii Detaşamentului de pompieri Fălticeni, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Preuteşti, au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale, ce aparţine unei femei din satul Huşi, comuna Preuteşti.

La sosirea pompierilor, ardea adăpostul de animale, existând pericolul de propagare la un corp de clădire învecinat. Au ars aproximativ 150 mp din acoperişul adăpostului, construit pe structură din lemn, circa trei tone de furaje şi alte bunuri aflate în interior. Incendiul a fost lichidat azi dimineaţă, la ora 07.40.

Din primele cercetări, cauza incendiului a fost amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile faţă de mijlocul de încălzire. Este vorba de nişte materiale textile (prosoape, cârpe) care s-au aprins de la un aragaz folosit pentru încălzirea hranei animalelor.

Pompierii au salvat 100 de păsări, 30 de porci, aparatură electrocasnică, precum şi restul clădirii adăpostului de animale. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.