Astfel, acesta a declarat, joi seara, că a găsit la Minister o situație dezastruoasă. Potrivit acestuia, din cinci vaccinuri obligatorii cu care trebuie imunizați copiii doar în cazul unuia există doze suficiente.
„Am găsit o situaţie dezastruoasă, cu vaccinuri insuficiente sau chiar neachiziţionate. Din cele cinci vaccinuri obligatorii cu care trebuie imunizaţi copiii, numai în cazul vaccinului împotriva tuberculozei, adică al vaccinului BCG, există doze suficiente. În cazul celorlalte vaccinuri am constatat lipsa de stoc sau stocuri insuficiente, ba chiar un vaccin neachiziţionat (vaccinul diftero-tetano-pertussis)”, a declarat Florian Bodog, citat de news.ro.
Acesta a dat vina pe echipa de conducere și pe unii producători: ”Această situaţie se datorează atât unei lipse de responsabilitate a echipei de conducere care a tolerat întârzieri la licitaţiile organizate, cât şi a unor producători, care, după ce au participat şi câştigat licitaţiile, sunt în imposibilitatea de a asigura vaccinul. Am solicitat Institutului Naţional de Sănătate Publică şi direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii (MS) să îmi prezinte un plan de remediere a situaţiei, inclusiv identificarea unor posibile stocuri în alte state UE”.
Sursa: www.psnews.ro
Lasa un raspuns