Bidinele și trafaleți

Iată dragi alegători, s-a deschis sezonul la vopsit ciori și fiecare dintre candidații la președinție dă năvală să se transforme în porumbelul păcii, în păun sau în pasărea paradisului, după buget.

Concurs de orientare turistică

Nicicând nu a fost mai stufoasă oferta de candidați pentru alegerile prezidențiale ca în acest an și dincolo de nedumerirea alegătorilor în fața buletinelor de vot, asta nu poate să însemne decât că oferta lozincilor e mult mai mare ca în trecut.

Mărturii

Multe din faptele incredibile care ne ajung la urechi primesc girul unor martori în general necunoscuți, îndeobște cetățeni străini, care certifică aparent veridicitatea lor. De la farfurii zburătoare și până la yoghini care merg pe apă, nimic ciudat nu se întâmplă pe pământ fără să se găsească amatori de notorietate gratuită.

Unități de măsură

Într-un mod simplist, dar nu neapărat greșit, lumea care ne înconjoară poate fi departajată după unitatea de măsură preponderentă folosită în viață. Dacă stați o secundă să vă observați vecinii, veți observa că majoritatea lor se orientează către valori materiale, că mai există oameni care se orientează către frumusețe și, cei mai rari de altfel, mai sunt cei care adună minute.

(VIDEO) Eminescu “viu” la Făticeni

Muzeul Ion Irimescu, Primăria Fălticeni și Asociația Fălticeni Cultural au colaborat pentru a oferi tinerilor din oraș un prilej de rememorare și cunoaștere a celui care a fost, este și va rămâne veșnic Luceafărul poeziei românești.

Psihologie la liber

Duminică, 12 ianuarie, două cunoscute persoane din corpul psihologilor suceveni au convocat o adunare a celor interesați la o discuție liberă despre IUBIRE, despre rolul acesteia în viața noastră. Cum argumentele prea științifice depășesc competențele noastre, am rugat pe una din organizatoare să scrie pentru dumneavostră un material despre evenimentul menționat pe care vi-l redăm în continuare.

La Mulţi Ani Bucovina!

La încheierea unui an complicat şi nu tocmai uşor, se cuvine să tragem unele concluzii, şi cum de cele rele suntem convinşi că se vor ocupa alţi confraţi, credem că putem să ne concentrăm asupra câtorva lucruri bune petrecute pe meleagurile noastre.

Ciclul Valerian Cubleşan: Icoana copilăriei

Continuăm povestea vieții lui Valerian Cubleșan, așa cum v-am promis și așa cum Lian a acceptat să ne-o istorisească, în încercarea de a descoperi cum a devenit omul deosebit pe care îl cunoaștem azi.