Banii, Bac-ul și Babacul

În fiecare an sunt uimit de disponibilitatea candidaților la Bacalaureat de a da mită pentru a lua acest examen, mediocru ca dificultate în foarte mare măsură.

Emoții la deschiderea de an școlar în Fălticeni

Prilej de sărbătoare cu ocazia deschiderii noului an școlar. Aproximativ 8.000 de elevi încep cursurile la unitățile de învățământ din Fălticeni. În prima zi a anului școlar au fost prezenți la festivități primarul municipiului, Gheorghe Cătălin Coman, precum şi viceprimarul Constantin Bulaicon.

Interes zero faţă de învăţământ

Din totalul de 804 unități școlare existente în județ, doar 265 sunt autorizate. În aceste condiții, directorii şi unii primari nu fac niciun demers pentru a obține autorizațiile necesare funcționării, deși îndeplinesc condițiile.

Facultate de Medicină, la Suceava

Suceava ar trebui să aibă o Facultate de Medicină. Afirmația îi aparține președintelui Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, la deschiderea anului universitar 2014-2015.

17,7% din cadrele didactice sucevene sunt suplinitori

8.011 de cadre didactice din judeţul Suceava vor preda în învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal şi profesional, a anunţat şeful Inspectoratului Şcolar Județean Suceava, Gheorghe Lazăr.

Structura anului școlar 2014-2015

Ministerul Educației a aprobat structura anului școlar 2014-2015, care va avea 36 de săptămâni de cursuri și 4 săptămâni de vacanță, fără cele din vacanța de vară. Calendarul anului școlar 2014-2015 va avea 177 de zile lucrătoare.

Pricopie: „Am deranjat business-ul mai multor societăţi comerciale”

Remus Pricopie, ministrul Educaţiei, a afirmat că odată cu declanșarea procedurii de editare de noi manuale școlare, a ştiut că va începe un război pentru că va deranja business-ul editurilor. La acuzațile editorilor, Pricopie a declarat că au fost respectate procedurile, iar cei care au pierdut licitaţiile au contestat toate loturile licitate.

Învățământ obligatoriu pentru copii de la 3 ani

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a spus joi, 21 august, la Suceava, că ar putea fi introdus în România învăţământul obligatoriu în grădiniţe, de la vârsta de trei ani. Această măsură ar urma să fie implementată începând cu anii 2018-2019, din 2015 urmând să fie introdusă obligativitatea grupei mari la grădiniţă de la vârsta de cinci ani.

DSP în control la școli

În preajma începerii noului an școlar, Direcția de Sănătate Publică Suceava a inspectat unitățile școlare din județ.

Învăţământul şi lipsa de interes

Conducerea Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava-ASIS acuză parlamentarii de Suceava că nu sunt interesaţi de problemele existente în sistemul educaţional.

Bucovina Istorică 1775-1918

În perioada 07 aprilie - 07 mai, Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Suceava organizează Expoziția ”Bucovina Istorică”.