„Ce pot face două mâini dibace”

Joi, 9 iunie, începând cu ora 12:00, elevii Liceului Tehnologic „Vasile Gherasim” din Marginea organizează o expoziție cu vânzare.

Șofer băut, depistat în trafic de polițiști

Miercuri, în jurul orei 00:10, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DC 45, pe raza comunei Horodnic de Sus, autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Marginea.

Material lemnos confiscat de poliţişti, la Gălănești

Luni, 15 februarie 2016, în jurul orei 17:00, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, a oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 29 de ani, din comuna Voitinel, care transporta material lemnos.

Alcoolul, bată-l vina!

Un bărbat de 57 de ani, din comuna Marginea, a provocat un accident în timp ce conducea autoturismul pe strada Măcelarilor din municipiul Rădăuți. Din fericire nu s-au înregistrat victime.

Triunghi amoros încheiat cu fapte penale

Marţi, 10 martie, Poliția Rurală Marginea a fost sesizată de o femeie din comuna Satu Mare, despre faptul că persoana cu care trăieşte în concubinaj, în vârstă de 37 ani, provoacă scandal la un imobil de pe raza localității.
article placeholder

Incendii în localitățile Marginea și Horodnic de Sus

Pompierii militari de la subunităţile din Rădăuţi, Siret şi Solca, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale comunelor Marginea, Suceviţa şi Volovăţ, sub comanda generalului de brigadă Ion Burlui, inspectorul şef al pompierilor suceveni, au intervenit cu şapte autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în comuna Marginea.

„Șofer” fără permis, depistat de polițiști

Un echipaj mixt poliție-jandarmi, în timp ce desfășura activități specifice pe raza comunei Marginea marți, 16 septembrie, a oprit pentru control, pe DN 17 A, autoturismul condus de un tânăr de 19 ani din localitate.

Pieton nocturn, luat cu mașina

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Horodnic de Sus, în timp ce conducea autoturismul miercuri, 13 august, în jurul orelor 22, pe DN 2E, în interiorul localităţii Marginea, a acroșat şi accidentat uşor o femeie de 23 ani, din localitate.

Bucovina, promovată de senatoarea Vasilica Steliana Miron

Senatoara PNL, Vasilica Steliana Miron, își promovează regiunea inclusiv în concediu. Recent, aceasta a postat pe o rețea de socializare câteva fotografii din celebra comună Marginea. Senatoare se află alături de o echipă a unei televiziuni naționale, împărtășindu-le acestora frumusețile Bucovinei.

Accident grav în Poiana Stampei, soldat cu moartea șoferului

Un microbuz în care se aflau cetățeni din Cernăuți și cu dublă cetățenie, română și ucraineană, dar care locuiesc în Cernăuți, s-a răsturnat miercuri seara, 6 august, într-o curbă, în localitatea Poiana Stampei.

Centru de prevenire a delincvenţei juvenile la Marginea

După ce în prima parte a anului 2014, IPJ Suceava în colaborare cu RCHF România a deschis două centre de prevenire a criminalităţii la Ciocăneşti şi Vama, poliţiştii au inaugurat un nou centru de prevenire a delincvenţei juvenile la Marginea.

Focarul de hepatită s-a extins şi în Horodnicu de Sus

Direcţia de Sănătate Publică Suceava a anunțat că focarele comunitare de hepatită acută virală de tip A care evoluează în comunele Arbore şi Marginea însumează, în prezent, un număr de 20 de cazuri de îmbolnăvire în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 1 şi 10 ani. Unsprezece cazuri provin din Marginea şi nouă din Arbore.

Contrabanda, pedepsită cu închisoarea

În urma emiterii unui mandat de executare a pedepsei închisorii ieri, 01 aprilie, bărbatul în cauză a fost reţinut şi introdus în arestul I.P.J. Suceava.