Băișanu: „Gheorghe, te-a luat iarna prin surprindere?! Sau despre ce e vorba?”

Îmbrăcat ca la Polul Nord, președintele ALDE Suceava, deputatul Ștefan Alexandru Băișanu, a susținut o conferință de presă prin intermediul căreia a criticat dur conducerea Consiliului Județean Suceava. Trebuie menționat că deputatul Băișanu are sediul cabinetului de parlamentar în incinta Consiliului Județean.

Candidatul ALDE, încrezător în șansele sale la Primăria municipiului Suceava

Candidatul Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) pentru funcția de primar al municipiului Suceava, Ștefan Alexandru Băișanu, a menționat în cadrul unei conferințe de presă că este mulțumit de relația pe care deja o are cu sucevenii și are toată încrederea în victoria pe care o va obține la alegerile din 5 iunie. Totodată, acesta a menționat că oamenii din municipiul Suceava s-au săturat de cele trei mandate ale actualului primar și doresc o schimbare în administrația locală.

Bătălia pentru Consiliul Județean Suceava

Lupta pentru Consiliul Județean Suceava se anunţă extrem de interesantă. Au intrat în lupta pentru Palatul Administrativ social democratul Cătălin Ioan Nechifor - actualul președinte, candidatul liberal Gheorghe Flutur- fostul șef al județului între 2008-2012, reprezentantul ALDE Alexandru Băișanu - cel care a fost vicepreședinte în Consiliul Județean în perioada iunie - octombrie 2012, Ioan Bogdan Codreanu – primarul comunei Pojorîta din partea Partidului Mişcarea Populară și liderul filialei UNPR Suceava, Marius Boghian.