Băișanu, din nou obraznic cu Petrache

De data aceasta în calitate de deputat, Ștefan Alexandru Băișanu a susținut o conferință de presă încercând să explice, de ce situația fuziunii dintre PNL și fostul PDL la Suceava are o trăsătură aparte. După ce l-a acuzat pe Ioan Bălan, președinte al organizației municipale PNL că și-a băgat coada în negocierile recent încheiate, acesta și-a îndreptat tirul acuzațiilor către Marian Petrache, secretar general al PNL.

Ardeleanu cere îmbunătățirea „Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar”

Deputatul PNL, prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu a participat la Palatul Parlamentului, alături de parlamentarii PNL, Anca Boagiu și Raluca Turcan, la Dezbaterea intitulată ,,Aplicarea în unitățile de învățământ preuniversitar a noului Regulament-cadru de organizare și funcționare”, organizată de Comisia de Educație a PNL Sector 2 și OF a PNL Sector 2.

Grădinița din laboratoare

O parte dintre consilierii locali ai municipiului reședință de județ sunt extrem de vehemenți în ultimele luni de zile în privința transformării unei instituții publice într-o grădiniță. Asta după ce partidul al căror membri sunt aceiași consilieri locali care au transformat sediul unei grădinițe într-un frumos sediu de partid.

Iohannis, monosilabicul din fruntea PNL

După a doua dezbatere la o televiziune națională a celor doi candidați la alegerile prezidențiale, ajungem să putem afirma cât de bine îl cunoaștem pe Klaus Iohannis. Knock-out la Realitatea TV, premiul de excelență la B1 TV.

Schimbare de regim?

Duminică ne vom întoarce la urne pentru a definitiva ghilotinarea unei părți a viitorului României. Dincolo de declarațiile demne de o șatră ale premierului României și de tentativele adversarului său de a introduce ceva luptă de idei, rămân la convingerea că duminică vom avea de ales între viitorul copiilor noștri și trecutul bunicilor noștri și asta nu pentru 5-10 ani, ci definitiv.

Apel de la Steliana Miron către românii din diaspora

„PSD face tot posibilul ca românii din diasporă să nu voteze”. Afirmația îi aparține senatorului PNL Steliana Vasilica Miron, care a mai declarat că primul tur al alegerilor prezidențiale a fost o insultă la adresa celor aflați în străinătate.