Miercuri, 23 noiembrie, la ora 10:00, la sediul Asociației Județene de Fotbal (AJF) Suceava va avea loc tragerea la sorți pentru Cupa României – Faza Județeană.
Ultimele meciuri ale Rapid CFR Suceava au fost o dezamăgire completă, drept pentru care echipa suceveană va fi retrogradată. Cu această ocazie primarul sucevean a propus formarea unei echipe noi, care să poată începe de la zero și să aducă rezultate mai bune pe plan național.
În penultima etapă din play-out, disputată sâmbătă, Bucovina Pojorâta a fost învinsă în deplasare de ACS Berceni, cu scorul de 3-0. Pojorâta ocupă locul cinci în grupă, loc direct retrogradabil în Liga a 3-a.
Cu toate că a remizat cu scorul de 1-1 pe Areni în meciul de sâmbătă, 21 mai, echipa suceveană rămâne în continuare în lupta pentru evitarea retrogradării. Cu doar două etape înainte de a se termina returul grupei play-out, pe locul trei se află ACS Berceni cu 24 de puncte, urmată de Rapid Suceava cu 22 de puncte. În următoarea etapă, Rapid Suceava ar fi trebui să joace cu echipa din Piatra Neamț, însă în urma excluderii acesteia din campionatul ligii secunde, Rapid va câștiga la masa verde, cu scorul de 3-0. Astfel, va ajunge pe locul trei, cu 25 de puncte, la o diferență de un punct față de Berceni.
Acuzații grave aduse clubului Rapid CFR Suceava din partea lui Dumitru Tudor, managerul sportiv al Berceniului, care a declarat că, un membru al clubului din Areni a contactat un jucător de la Berceni, Ionuț Fâșie, și i-a promis acestuia, că atât el, cât și ceilalți jucători de la Berceni vor primi câte 4.000 de lei dacă vor pierde meciul.
Federaţia Română de Fotbal a decis ca meciurile din cadrul campionatelor Ligii 2 şi 3, ce ar fi trebuit să se desfăşoare în weekend-ul trecut, să fie reprogramate pentru miercuri, 11 mai, de la ora 17:00, în timp ce Liga 3 se va juca la finalul săptămânii, pe 14 mai, campionatul urmând a fi prelungit cu o săptămână faţă de cum era stabilit iniţial.
În etapa a III-a din play-out ce s-a desfășurat sâmbătă, echipa de pe Areni a pierdut în deplasare, pe terenul celor de la Gloria Buzău, cu scorul de 2-0. Scorul a fost deschis în minutul 44 al primei reprize, ...
Aflată pe locul trei în grupa play-out de menținere în liga secundă, echipa de fotbal din Suceava speră să găsească „ajutorul” în jucătorii proaspăt veniți la Rapid.
Antrenorul echipei locale de fotbal Rapid CFR Suceava, Costel Ilie, speră să obțină un rezultat bun în deplasare, împotriva celor de la Dunărea Călărași.
Acesta a susținut că starea de spirit a echipei este ...
Executivul a aprobat, printr-o Hotărâre, Contractul privind activitatea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR – S.A. (C.N. CFR) pentru perioada 2016-2020, încheiat între C.N. CFR – S.A. și Ministerul Transporturilor. Contractul de activitate se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat.
Sâmbătă, 26 martie, de la ora 11:00, în liga secundă de fotbal, seria I, după ce a stat „pe tușă” etapa trecută și în urma succesului cu Rapid București, echipa din Suceava va întâlni pe stadionul Areni echipa de pe locul 4 în clasament, Academica Clinceni.
Ieri a avut loc, la Suceava, pe stadionul Areni, meciul de fotbal dintre echipa suceveană Rapid CFR și echipa din Giulești, Rapid București. Pentru publicul sucevean, Rapid București se află printre puținele echipe de top din România care ajung să joace pe stadionul din Suceava.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.